21 mai 2018

Jurnaliere - Ateliere și nuci

Ieri am fost la un atelier de scriere creativă. De data asta, a fost despre literatura pentru copii. Am primit miercuri unsprezece texte, scrise de cursanți la o temă dată de mine, iar până duminică le-am citit, le-am corectat, am notat impresii, am structurat întâlnirea. M-am dus cu plasa plină de cărți și emoții. Am priceput, citind textele lor - o parte în versuri - că, da, într-adevăr este mult mai greu de scris pentru copii. Personaje, vârste, mesaj, sens, formule. Niciodată, la nici un alt atelier, nu m-am dus îngrijorată că nu vom avea timp, în trei ore, să discutăm tot ce ar fi de discutat. Textele lor născuseră liste întregi de subiecte, pe lângă tema de discuții stabilită inițial. Cum vine inspirația uneori din cer cu un vers - ritmat, muzical, minunat. Cum mai departe e muncă. Cum peste schița inițială trebuie să pui strat după strat de culori, de detalii, cum luminița albă din ochii personajului, adăugată în ultima clipă, poate face diferența dintre un tablou oarecare și-o splendoare. Despre cititul textelor cu voce tare. Despre șlefuit. Despre plimbări și încăperi cu ușa închisă.
Întâlnirea cu oamenii a fost mult mai interesantă decât întâlnirea cu textele lor.
Pe drum spre casă m-am gândit că s-ar putea ca scriitor să fii atunci când întâlnirea cu tine, ca om, pare mai neinteresantă decât a fost întâlnirea cu ceea ce-ai scris.
Faptul că ne este uneori groază de ieșiri, de întâlniri, că simțim ridicolul lansărilor, al tuturor evenimentelor care implică prezență s-ar putea să fie semn bun. Măcar ne iluzionăm că întotdeauna cartea - scrisă, tradusă - este mai importantă decât tumba în carne și oase.
*
Era un nuc în curtea localului unde s-a ținut atelierul. Dincolo de ferestrele deschise, frunzele foșneau ușor în orele după-amiezii, nucile se rotunjeau lent. Le-am vorbit despre asta. Despre cum există povești unde pare să nu se întâmple nimic. Dar unde se întâmplă, lent, aproape insesizabil, lucrurile esențiale.
I-am rugat să-l citească pe Cehov. Să meargă la povestirile lui cu copii.
*
Citesc uneori editorialul Elenei Ferrante din The Guardian. Las aici semn pentru „A woman friend is as rare as a true love” și „If you feel the urge to write, there’s no good reason to put it off”. Sunt acolo și toate celelalte, despre scris și fumat, despre scrisul acelor lucruri care se vor ascunse sub preș.

2 comentarii:

Anonim spunea...

acele două texte din elena ferrante mi-au rămas și mie lipite pe retină.
fantastice, workshopurile de scriitură. aproape că te îmbogățesc mai tare pe tine decît te-ai aștepta...

hai înapoi pe fb, te așteptăm!

Veronica spunea...

Nu știu de ce, vreme de vreo două luni nu a ajuns nici un comentariu la mine. Au apărut azi toate deodată. Chestie hiper-stupidă, legată de „abonare la moderare”. Așa că mulțumesc de semn. E bine fără fb. :)