La tipar, de Sânziene

Spre văi de jad și sălbăție a plecat la tipar de Sânziene. Coperta a petrecut și noaptea de Sânziene în tipografie, miezul a plecat ziua, când soarele era sus pe cerul ăsta fierbinte, cu nor de furtună într-o parte. Spre seară, când am ieșit singură într-o scurtă plimbare, a plouat doar un pic, cât să aștept să se schimbe culoarea semaforului.
E mai bizar ca oricând. Și am emoții mai mari ca oricând. Își va găsi sălbăția mea cititorii? Va trebui cuiva povestea asta a mea și-a Mirandei? Și-a lui Ivan, și-a domnului Teodorescu din nou, și a Reginei... Se vor înălța a mirare sprâncene la acele pagini unde Miranda face „tot înapoi-tot înapoi” scriind într-o mie de rime naive, un batalion de soldăței tropăind terapeutic în forme fixe și-n culori deformate? Se va bucura cititorul acolo unde pe autor l-a durut cel mai tare? Se va încrunta acolo unde s-a distrat cel mai tare? Dar eu - eu cum să-mi transform deodată o emoție într-alta? Drum bun în lume, poveste, eu stau și mă uit pe fereastră, aproape aceeași.