29 mai 2016

Alice în Țara Minunilor și Uite cine vorbește

Am tradus o jucărie frumoasă: Alice în Țara Minunilor, o carte a ilustratoarei Emma Chichester Clark, bazată pe textul lui Lewis Carroll. A apărut zilele trecute la Editura Nemira, în colecția Nemi coordonată de Laura Câlțea. Lansare pe 1 iunie la Bookfest, ora 15.


Și tot la Bookfest se lansează sâmbătă, 4 iunie, la ora 12, Uite cine vorbește, o antologie de texte pentru copii, apărută la Editura Arthur, unde am scris și eu că:

Au fost odată-n Munții D’Or
mama condor, tata condor.
Trăiau pe creasta crestelor,
zburau în spuma norilor,
mâncau doar mușchi de căprior,
sorbeau din roua zorilor.

(povestirea C și O și N și Dor - proză cu vis în cușcă de rime)


Alte două cărți pentru copii și adolescenți traduse de mine vor fi publicate anul acesta la Editura Arthur și încă una la Editura Nemira - doar texte, texte, povești splendide și lungi, fără ilustrații. Și deocamdată atât, să mai păstrăm și taine.

26 mai 2016

Spre văi de jad și sălbăție


Primul meu roman, Spre văi de jad și sălbăție, o să apară în această vară la Editura Polirom, în colecția Ego.Proză. Am primit vestea aprobării la sfârșitul lunii trecute, după o așteptare plină de emoții, dar abia astăzi simt că o pot împărtăși. Sper ca povestea Mirandei Dortloft să își găsească și bucure cititorii. Este cartea la care am lucrat din 2013 încoace și din care am publicat aici câte-un infim fragment sub inițialele titlului, SVJS.

3 mai 2016

Frunza

Număr. În ghiveciul rotund de ceramică, gloxinia are douăzeci și nouă de flori și boboci. Sigur mi-or fi scăpat cei mai mici, pe sub frunze, sau poate n-am dat roată prea bine cu degetele proptite pe clopote. Cu treisprezece ani în urmă, vecina bătrână, plictisită probabil, mi-a sunat la ușă și mi-a îndesat în palmă o frunză. La mine nu merg florile, am protestat cam grăbită, ferestrele dau către nord. E prea mult întuneric, e frig și mă dor oasele, oi fi zis în continuare în gând. Dar am luat frunza, am pus-o în pământ. S-a ițit în pui mici, catifelați, chirciți, în anotimpul următor, când am dat jos ghiveciul uitat pe bufet, ca să se ușureze în el pisica găsită pe stradă. În jardiniere și în ghivece rotunde, floarea mea crește acum fără nimic, doar apă dimineața devreme, liniște și lumină, priviri, uneori muzică, chiar dacă pe mine și aici, lângă fereastra înaltă care dă spre apus, încă mă dor toate oasele. În îndârjirea florii care reapare în fiecare primăvară, după ce iarna dispare cu totul, mi se pare c-ar fi ceva din scris și din viață. Însă în nici o primăvară, privind ghiveciul în care doarme ascuns un tubercul, nu m-am temut că floarea n-o să mai apară deloc. Iar asta o face să fie esențial diferită de scris, de trăit.

1 mai 2016

Azi


Era o astfel de zi.

(Foto VDN)