Pupidulce mă trezește fredonând „Care ești, vecine, gofer?”.
Predau a douăzeci și doua traducere. Bâjbâi pe străzi ca un câine scăpat din laț ferindu-se de-un laț viitor.
Notez titluri de cântece și de cărți pe care le-aș scrie, dacă aș reuși să-mi rotesc biroul cu fața la fereastră.
Aș scrie volumul științific „Despre capacitatea nelimitată a lui Hatz de a revărsa problemele sale de viață și de moarte asupra lui Ham și extraordinar de limitata sa disponibilitate de a-l asculta pe Ham atunci când pe acesta îl strânge un pantof”.
O poveste despre prietenie și dureri de cap.
Nouăzeci și nouă de capitole ar cuprinde nefericita viață a lui Hatz povestită la persoana întâi, în detalii. Un capitol final ar include mărturisirea lui Ham că îl roade un pantof, întreruptă de Hatz cu replica: „Asta nu-i o problemă, tu nici măcar nu ai picioare!” Simțindu-se vinovat, Ham se târăște și-i întinde lui Hatz un antinevralgic. Hatz îl înghite printre suspine: „Viața-i frumoasă, află de la mine, viața-i frumoasă”.
Notele de subsol, stufoase, cu citate din clasici ai literaturii ruse și franco-irlandeze, vor fi așezate la sfârșit. Index de persoane ilustrat. Forzaț înflorat. Lansare de Revelion, în prezența lui Hatz. Ham urăște ieșirile în public și - între prieteni - are o bășică la călcâi.
„Iadul trebuie să fie un șir de întâlniri forțate cu oameni.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu