Pe unde respiră o omidă? Care-i cuvîntul? Dar picioruşelor ei incipiente, de sub membrană, lor cum le zice? Ce frumos e acest coadă-de-rîndunică asiatic, cu copituţe la capătul aripilor, şi negru, şi translucid. Ce minunăţie cotarul de mesteacăn, şi rădăcina de rubarbă chinezească, cea care imită o omidă, pînă în acele detalii după care trebuie mult scotocit, şi, sub o piatră, chiar omida imitată, de nu mai ştii cine pe cine. Şi mai sînt fluturii care, cu nişte apendice spatulate, le fac centuri de castitate fluturoaicelor gestante, iar centurile astea vor fi în formă de bărcuţă sau de liră mititică. Apoi e omida sfinxului malaiez chiţăind ca un şoarece, fluturele care imită fîlfîitul unei păsări, fluturele de noapte care în repaus ia imaginea unui şarpe ce se uită la tine. Şi exploratorii călare, şi rîul vuind în defileu, trecătorile urcînd dincolo de nori, şi eu alături de ei, aşa de tîrziu, pe urmele speciilor încă nedescoperite, numind nenumitul. Pînă şi-n burta şarpelui necunoscut, care se hrăneşte cu şoareci, se află un şoarece necunoscut! Iar măgarii au sub ochi ţurţuri săraţi, din lacrimi îngheţate. În saloanele literare, cu un capitol în urmă, ignarii discută politică... Din depărtare se aude rîzînd de politici şi religii, cine?, ciocîrlia urecheată.
Şi sigur că acasă la mine guguştiucii s-au întors să îşi consolideze cuibul, muncesc doar dimineaţa, apoi dispar, iar la fereastră crăciuniţa dansează cot la cot cu violeta de Africa. În carte, atunci cînd începe războiul, toate neamurile îşi vor frînge mîinile: vai, vai, ia uite la exploratorul nostru, păi ce bărbat e el, în loc să meargă la luptă, stă trist consemnat la domiciliu şi se ţine de goange!?
Normalitatea într-o carte magnifică. De vreo două luni sînt cufundată în Nabokov din nou. Şi ştiu că, atunci cînd eu rîd nespus de încîntată de un detaliu, rîde şi el, dintr-un apus trandafiriu. Iar cînd eu mă chinui cumplit, hohotele lui se aud încă şi mai tare.
(Foto: V.D.N.)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu