25 iulie 2012

Din monologul ariciului

În lucru.
Cioburi de fragment.

(Ritenuto)

... fiindcă s-a temut să nu mă adorm până începe.
Dar ce începe vreodată, şi când. Căci ce nu e deja început, dacă e?
Stăteam cuibărit pe o parte cu ochii închişi sugându-mi un deget.
Nu, că nu mă mai tremuram.
---
---
...Mi-am pus o cască în urechea pe care mă dormeam. Pe care mă stăteam.
S-a nimerit să fie tocmai Prelude to Little Spring.
Ah.
M-am bâjbâit la iPod şi mi l-am pus pe repetă-te la nesfârşit te rog nu te termina niciodată.
Mi-am imaginat balerine cu braţele întinse în sus, către un soare care se apune veşnic.
Fără copituţe.
Capete înclinate de flori.
Capete înclinate de greutatea florilor.
Capete de flori, înclinate.
Mai ne ştim şi noi nişte lucruri. Şi anume că lucrurile pot fi şi aşa şi aşa. Şi toate ne sunt adevărate, cu condiţia să fie chiar chiar adevărate. Şi ne sunt.
Clape de pian şi ierburi nesfârşite, garduri cu burţile moi.
Îmi place să-mi sug degetul.
Şi mi-l sug.
E gustul de tine şi de mama ta şi de tine mic, foarte mic, între tine şi ea, pe vremea când.
Mi-am pierdut în hol cutiuţa de Tic-Tac.
Când mi-eram mic, mama mi-a făcut pe degetul pe care-l sugeam o păpuşică dintr-o frunză amară. O mătrăgună legată cu funie împletită de rochiţa rândunicii din mosorul bunicii. Dar eu mi-am desfăcut-o şi mi-am supt degetul şi aşa.
Amărui mi-e şi mai dulce.
Fiindcă nici o amăreală din lume nu poate şterge dulceaţa fiitului tu.
Dulceaţa de-a te simţi tu pe tine.
Când fieşti.
---
---
...Din când în când îmi leg pe degetul mic căruia voi îi ziceţi degetul mare o frunză de mătrăgună şi mă sug.
Amintirile sunt gustul de mătrăgună când vara s-a dus.
---
---
Se-şi tem de banal.
Eu nu mă-m tem de nimic. Dar asta câtă vreme îmi sunt singur.
Şi cine zice că nu îşi e.
Ăla îşi minte.


***

Şi ceva dulce-dulce, din munca de documentare. Despre hîrciog. Cine şi-ar fi imaginat chiar atîta drăgălăşenie? Hîrciogul, zice la carte, acest curios-posac-docil, muşcă atunci cînd e speriat şi dacă e trezit din somn.
Trei animălete singuratice pe care, nici dacă mi le-aş fi căutat eu, nu mi le-aş fi găsit atît de potrivite.
Şi am ajuns la sobol.

4 comentarii:

Anonim spunea...

:) uff, ce bine e să te zâmbeşti în faţa ariciului.

Veronica spunea...

Cine se scoală de dimineaţa aude aricii.
Am făcut şi hîrciogul, dar el e şi mai ruşinos.
Acum, cu sobolul.
Şi gata - cam la anul pe vremea asta, poate. :)

Anonim spunea...

dar "hârciogul bestial" e un viteaaaz!
şi "pe vremea asta" mi-a amintit de o pereche de papuci moi pe care i-am iubit teribil, brodaţi cu câte un mare melc fiecare şi cu deviză împărţită: doucement mais sûrement.

Veronica spunea...

Atenţie, doi papuci, doi melci, doi înceţi şi siguri. Cine ştie cunoaşte!
O să vină vremea schimbului de melci. (Spor la înceată.)