De mai bine de două săptămîni, nu mai deschid fereastra de la dormitor. Dar sînt acolo, dincoace, mă uit printre frunzele narciselor, prin fanta dintre perdele.
Spuneam că la fereastra mea se cloceşte ceva. Nimic metaforic. Am un cuib de guguştiuci. Iar astăzi aştept şi aştept şi aştept, ar putea fi ziua, dar nu ştiu dacă o să mai apuc să văd ceva.
Străfulgerare:
Căutarea locului bun, încrederea, aşezarea în cele din urmă, cu multă şi migăloasă muncă:
Şi deodată, într-o sîmbătă dimineaţă:
Şi citim, şi aflăm că întotdeauna sînt două. Şi apoi, duminică dimineaţă:
Şi apoi adevărata aşteptare, cincisprezece zile şi nopţi, şi mai ales în nopţile cu vînt, cînd în toiul furtunii, din adăpostul meu le ziceam, îi rugam Rezistaţi, rezistaţi, o să treacă, şi ei rezistau, şi nu de ruga mea, chiar şi atunci cînd orice om ar fi plecat. Se zgîlţîia bradul de-ai fi zis că într-o clipă o să fie smuls cu totul, dar păsăroiul, acela dintre cei doi aflaţi în schimb, rezista, rezista.
Bradul meu, bradul meu, ce frumos e să te-mpart.
13 comentarii:
Frumoase ganduri si trairi!
O primavara minunata iti doresc!
Coltisor de Rai
Asta-i unul din momentele de peste zi, care face ziua, oricat de agitata ar fi fost inainte, sa fie altfel: normala. Si linistita.
Frumos primul "episod" din "serialulul" despre gugustiuci. Vei continua cu povestea lor, asa-i?
Vilhelm, mulţumesc la fel.
Mihai, mă bucur mult.
Sper să am cu ce continua. Să stea vîntul ăsta. Din clipă în clipă aştept să se audă un piuit infim.
Vei avea % cu ce continua! Oamenii buni primesc astfel de momente ... de ce n-ai primi deci si continuarea "serialului"?
Vantul face parte din regie. Din efectele speciale! E ingredientul care spune ca nimic nu-i simplu. :D
(doar zâmbesc în gând)
Zvîrlugă zîmbind. :)
( şi şi să mai ştii că azi mi-a înmugurit bradul meu din ghiveci pe care l-am împodobit de Crăciun, acum mă împodobeşte el pe dinăuntru şi ce frumos îmi e :))
Nu te mai pune în paranteze, nici un brad nu trebuie să stea în paranteze, cu atît mai mult unul de ghiveci.
Ce fain! Brăduțul de Paște.
Iar eu, cu ochii după ceva puiuți de gugu, am văzut cum au venit doi vecini cu coșulețul și bebelușul lor. Prima intrare a copilului în bloc. Dar eu tot puii de păsăroi mi-i aștept.
ooo, ce frumuseţe! cât un buchet de curcubeie!
Hi,hi, dar ce mă bucur că vă bucurați!
Ce minune!:)
Guguştiucii nu vor să locuiască în mediu rural, tot încerc să ademenesc o pereche aici la mine şi nu reuşesc.
Sau poate că refuzul lor e din cauza pitulanilor mei?!
Am înțeles că-s păsări sălbatice, mult mai puțin dependente de oraș și de om decît, de exemplu, porumbeii. Dar de pitulani sigur se feresc. La părinții mei, cînd au apărut pisicile, au dispărut rîndunicile. :)
Trimiteți un comentariu