26 octombrie 2011

Astra Film Fest

Astra Film Fest (25-30 octombrie, Sibiu), o nouă declaraţie de dragoste festivalieră.

Un film cu buget zero, filmat cu o cameră pe umăr imediat după revoluţie, fără intenţia de a face un film, montat după 20 de ani, acum, tot cu buget zero, pe un computer vechi - acesta e filmul care a rulat în deschiderea oficială a festivalului, aseară. Şi fiindcă mi-a plăcut pînă la îngrozitor de mult şi pînă la îngrozire, şi fiindcă bugetul pentru promovarea filmului este tot zero, iată o promovare după bietele mele puteri de spectator:
Pagina filmului, cu un trailer consistent, aici:
După revoluţie.

Acum îmi cer scuze, am un program cît o carte de răsfoit şi cîteva filme de văzut în seara asta.
Şi încă îmi sună în cap paracliserul din Bestiar, filmul de la prînz, cu "Eu nu pot să dorm noaptea pentru că stau să mă gîndesc ce face Dumnezeu."

Cu drag, pîrş scos din cotlon.

***

Voi adăuga aici, treptat, cîte ceva despre festival. Strigăte de încîntare care se ruşinează să se ducă în articole.

Iată-mă la jumătate de festival, şi iată-mi favoritul de pînă acum. Ca întotdeauna, un film ales de mine, după nas, după titlu, după temă, după după, nu dintre cele recomandate de x sau z sau subliniate de alte mîini. Filmul meu.
Da, mare favorit, şi cred că nedetronabil:
Liebengeschichten aus Moskau 1993-2009
- Poveşti de dragoste, Moscova 1993-2009
,

de Christoph Boekel.
Un rezumat şi un trailer aici.
Şi o imagine de la proiecţia de azi:



Pe scurt, ce avem în filmul de două ore - continuarea unui film din 1993, reîntoarcerea camerei către rude şi cunoscuţi ai regizorului. Cupluri, singurătăţi, despărţiri, divorţuri, moarte. O Moscovă schimbată, amintindu-ne de propriile oraşe natale revăzute după mai bine de un deceniu. Şi ce deceniu! Clădiri monstruoase, grădini dispărute, maşini vîjîind. Oameni (medici, muzicieni) cu un deceniu şi jumătate în spinare şi pe chipuri. Istorie vîjîind peste toate.
Fermecător Rem, un bărbat dispărut între timp, vorbind despre ritmul istoriei, al vieţii. Cîinele lui, acum mîngîiat de văduvă. Femeia îşi aminteşte - cîinele a fost cu el pe stradă cînd omul s-a prăbuşit. A încercat să îl ajute, căuta să-l ridice vîrîndu-şi botul sub el, trăgîndu-l de mînă. A sărit după el în ambulanţă. A fost dat jos. A fugit după maşină. După trei zile, Rem a murit. Vedeţi, nu-s lucruri de spus în articole, niciodată nu-i destul loc, nu-i locul pentru lucruri din acestea.
E un vîjjj aici care aminteşte de altul. De Strada Konrad Hass din Sibiu, bunăoară, unde maşinile coboară în sens unic, mereu repede, mereu aşa de repede, mirare, mare mirare.

Acum o pauză şi vom spune că aseară ne-au plăcut şi poveştile americane, Songs from the Nickel - Poveşti din fundături uitate, de Alina Skrzeszewska, cu un şnur de portrete ale locuitorilor unor hoteluri din mahalaua LA cunoscută sub numele de Nickel. L-am adorat pe omul care-şi mîngîia obrazul de casetofon, fredonînd How can you mend a broken heart, acelaşi care a mărturisit apoi că a făcut puşcărie de 24 de ori, şi că simte că se deschide cerul de libertate deasupra lui ori de cîte ori iese din USA şi fuge în Mexic.
Trailer aici.

Vine o seară bogată.
Pentru cei care vor o frîntură de festival la televizor, o veste bună. Joia viitoare, pe TVR, de la ora 22, o să fie Vînătorul de securişti. Da, cel cu Marius Oprea. De văzut neapărat!

***

Mirel Bran şi Jonas Mercier, cei care au făcut Vînătorul de securişti, au prezentat aseară un al doilea film în festival. Eu l-am primit ca pe-un mare dar, a fost probabil filmul care m-a emoţionat cel mai mult pînă acum. Călătorie dus-întors se numeşte şi este despre un subiect văzut mereu la ştiri, de fapt absolut necunoscut. Ţiganii expulzaţi din Franţa, care se întorc acolo. E ceva ce ştim atît de vag, ca văzut din avion. Iar filmul te coboară la firul ierbii. O lume complet necunoscută ţi se arată. Şi se ivesc alte, alte întrebări. Este urmărită o familie - părinţii şi doi băieţi, Adrian şi Romeo - din Bărbuleşti, de la întoarcerea în România pînă la revenirea în Franţa. E atîta rîs-plîns în filmul ăsta, şi e ditamai lecţia despre a avea/a nu avea, a spera, a lupta, a cunoaşte/a nu cunoaşte, încît n-am eu ce povesti aici, ar fi prea mic, cum mici sînt mereu ştirile. Să îl vedeţi neapărat, cînd se va ivi ocazia. Şi se va ivi. O să îi iubiţi pe copii, o să faceţi ochi mari de nenumărate ori şi-o să vă ruşinaţi, ca şi mine, de cîte am judecat greşit, din pură neştiinţă, şi-o să vă frîngeţi minţile de neputinţă, ţintuiţi în fotolii. Un film frumos ca o revelaţie.
Şi discuţiile cu realizatorii, din această dimineaţă, au fost o mare plăcere.

***

M-am mutat la festival, cine mai are timp de cotlon? Dar m-am bucurat aseară, la gala de premiere - o gală altfel, foarte altfel - să constat că văzusem mare parte dintre filmele premiate.
Din păcate, marele meu favorit, cu poveştile din Moscova, n-a luat premiu. Nu că ar conta cine ştie ce.
A luat însă Songs from the Nickel, de care vorbeam mai sus, la competiţia Internaţional.
Apoi, m-am bucurat că reuşisem să văd ieri şi alaltăieri alte trei filme premiate, toate îmi plăcuseră: Păcătoasa Teodora, Crulic, Pe drumuri neumblate. Fiecare o altfel de frumuseţe. Crulic e foarte bun, ştiaţi, ştiam. Păcătoasa Teodora şi Pe drumuri neumblate au fost surprize pentru mine, ca subiect sînt undeva lîngă zona mea de interes, dar am făcut un pas lateral şi bine-am făcut, am descoperit lumi necunoscute, cărora pe nedrept nu le acordam atenţie. E bine să ieşi - sau să fii scos - din zona ta de confort.
Marele premiu a mers la Z32.
Iar eu mă duc azi la reluările unor filme premiate. Şi seara, cu coada acestei ore schimbate în spinare, la o premieră la teatru.

25 octombrie 2011

Asa



Era o astfel de zi.

17 octombrie 2011

Jazz&More si Bookataria





Ce frumoasă, ce nebună, e o zi cu-Avânt’n Gard.
Asta aşa, de la bun început, să se reţină.
Dacă nu-i ştiţi, căutaţi-i. Da, sînt cei din foto.

Jazz&More a fost şi-i dus, şi minunate cele patru zile de muzici, muzici la plural neapărat.
Şi am trei mari favoriţi (şi doar în treacăt voi spune că acolo unde mi-a plăcut numele trupei şi-am zîmbit, mi-a plăcut şi muzica). Aşadar:

Avânt’n Gard - trupă alcătuită din Maria Balabaş, Mihai Balabaş, Călin Torsan şi Gabriel Bălaşa. Au cîntat într-o bisericuţă cu ferestre înalte, Johanniskirche, într-o zi după prînz, cînd ştia mai bine lumina cum să cadă. Mi-au plăcut mult, să-i descriu mi-ar fi imposibil, sînt de căutat şi de urmărit. Pe Maria Balabaş o ştiu (mai exact cu vocea ei sînt prietenă de ceva ani) de la Radio România Cultural, mă ajută în fiecare dimineaţă să-mi încep zilele. Fiinţa de carne şi de voce muzicală este nepămînteană, aşadar sînt fericită că m-am aflat prin preajma sa.

Gorilla Mask - explozie de rock-free jazz aşa cum aveam nevoie să aud în ultima seară, dum-dum şi ah, cu minunatul baterist Rudi Fischerlehner dialogînd sumbru-viguros cu contrabasistul Roland Fidezius, iar alături de ei, deasupra lor, în spatele lor, luaţi-o cum vreţi, saxofonistul Peter van Huffel. Mi-nu-nat!
Ascultaţi prima bucată (din link), Z, şi lăsaţi-o să-şi ia avînt.

Charlotte & Mr. Stone - adică Sophie Tassignon şi Simon Vincent, o ploaie de sunete poetice, o voce demenţială, stoluri de pescăruşi, strigăte din carne, cîntece de tăiat răsuflarea, ca o demonstraţie că se poate şi, şi. Iarăşi, de urmărit.

Breathless, a dumneavoastră fiică de pîrş.
Aici o să urmeze linkul la articol. Aici.

*** *** ***

Şi o invitaţie, dacă sînteţi mîine prin Bucureşti:



Bookătăria de texte şi imagini 2: Avanpremieră
Vernisaj 18 octombrie, ora 18:00, Ceainăria Cărtureşti.

Proiect editorial românesc din domeniul cărţii pentru copii – a luat fiinţă din iniţiativa Stelei Lie (artist, coordonatorul Clubului Ilustratorilor) şi a scriitorului Florin Bican, care au pus la cale şi au mediat colaborarea dintre 39 de scriitori şi 32 de ilustratori.
„Bookătăria de texte şi imagini 2” va apărea în curînd la Editura Vellant.


Am şi eu o povestioară acolo, scrisă anume pentru acest volum. Cu un melc şi-o ploaie lungă.

Detaliile, şi mai ales lista cu autorii, ilustratori şi scriitori, la Clubul ilustratorilor sau prin Dilema.

12 octombrie 2011

Jurnaliere, nimicuri

Pentru că se face o sferă de timp în jurul cafelei aburinde, ridic un pic cutia de pîrş şi zic: jurnaliere! Să înşirăm mărgele jurnaliere. Dar cînd au fost altfel?
Uite că s-au făcut patru ani trecute fix de cînd floribundizăm pe aici. Locul ăsta n-a fost niciodată nimic altceva decît un bîrlog. I-a plăcut şi-i place liniştea, s-a panicat şi se panichează cînd şi-o pierde, urăşte cînd se-ntîmplă ca vreun trecător, poate cu bune intenţii, nu contează, să ridice capacul şi să zică: iote ce-i aici! Şi lumea să se iote.
Asta ar fi prima însemnare jurnalieră.

Unii apropiaţi ştiu că am refuzat şi refuz ca blogşorul meu să fie inclus în grupuri, în campanii de promovare, fie şi pentru scopuri nobile. Nu-i posibil, nu se face. Cum adică să accepţi să fie "sigla dumneavoastră" pe comunicate de presă şi bannere, cînd aici e doar fugă şi e tupilare şi e cuibărire? Mulţumesc pentru înţelegere. Şi-acum să toarcem un pic.
Apoi, nu-mi place deloc, dar deloc, cînd mă pomenesc cu vizitatori întîmplători, forţat aduşi din lumi paralele, nici o legătură cu bîrlogul meu. Mai exact, cînd cineva pune un link cu vreo postare de-aici, în vreun loc din ăla agitat, cu sute de perechi de ochi pe mii de "articole". Aşa ajunge o biată însemnare jurnalieră - să zicem un disperat strigăt intim - expusă pe un gard dintr-o ţară străină. Vai, ce v-ar mai putea povesti bietul scăunelul meu cu trei picioare, scos din casă pe nepusă masă şi judecat, chiar aşa, ca scaun! Please don't do that anymore!

Nu-mi place promovarea, nu-mi plac grupurile şi adunările. Perioadele de lucru în cîte-o redacţie au fost the worst of the worst pentru mine. E ceva împotriva firii mele. Am restrîns, în ultimii ani, cam toate colaborările din sfera asta, şi-aşa atît de subţiate. N-am mai lucrat într-o redacţie de mai bine de cinci ani. Sînt uluită cînd lîngă numele meu apare "jurnalist". Cît despre aici, aici mă lăfăi în hamac cu ochii după nuci. Viezurii sînt bineveniţi.

*

Crizantemele trăiesc mai mult decît ai îndrăzni să speri.

Locuri unde n-am fost niciodată: Iaşi.

Carnea se lipeşte atît de iute. Astăzi poate scoatem aţele.

Traduc cu viteza unui melc cu ochii tăiaţi.

În fiecare loc în care stau, sînt ca o aşchie într-un trup. Fie trupul cît de frumos, eu tot într-un jgheab de puroi mă lăfăi.

*

Cineva îmi semnalează, cu bune intenţii, o cronică la proza scurtă a lui Beckett. O revistă pe care n-o frecventez. Cu bune intenţii se vede că scrie şi autorul articolului. Dar sînt atîtea greşeluţe şi greşeloaie, de mă trec transpiraţiile. Pînă şi numele personajelor sau ale povestirilor sînt transcrise cu greşeli! Să te mai întrebi ce-o fi priceput omul din carte, în condiţiile astea? Nu... Fiindcă să răspunzi "nimic" ar fi prea de toată frumuseţea.

*

Meciul de fotbal Gloria Frumuşica - Dante Botoşani!
Asta da, are legătură cu Beckett.

*

Dar să şi informăm un pic. Fiindcă se cade, cîtă vreme vorbim despre dragoste - film şi muzică. Urmează două festivaluri foarte, foarte dragi mie.
Mîine începe Jazz & More. Loc foarte bun de cuibărit timp de patru seri.
Abia aştept să o ascult pe Maria Balabaş, cîntînd în trupa ei atît de drăgălaş botezată Avânt'n Gard.
O să-mi iau avînt în gard şi-o să mă duc şi la Irinel Anghel şi Sorin Romanescu, şi la Seducînt, şi la toate celelalte minunăţii de improvizaţii muzicale.

Apoi, din 25 în 30, o să fie Astra Film Fest. Despre care vom mai povesti.

'napoi în cutie!

7 octombrie 2011