18 septembrie 2011

Transilvania

Mi-e greu să-mi găsesc cuvintele. Soldăţei cuminţi, ele se duc în articole. Dar aici, jurnalier, cum să scriu? Aşa o jale post-festivalieră, după atîta bucurie, după atîta frumuseţe. Au plecat toţi păsăroii pe la casele lor. Ştiţi voi cum e Sibiul după?
Despre Colocviile Revistei Transilvania e vorba, desigur. Spui colocvii şi nu ştii ce înseamnă. Dar nici festival n-ar merge, prea multe nimicuri se numesc acum festival.
O sărbătoare, un maraton poetic?
Un dar.
Generozitate, seninătate. Seninătatea de sub umbrelă.
Ediţia omagială Mircea Ivănescu n-a semănat cu nimic dinainte.
Nicicînd atîta bună poezie, nicicînd atîta bunătate.
Îndrăgostită de Nora Iuga, cea care a luat premiul Opera Omnia. Dragoste la prima lectură. Drag de Ana, de Luiza, nu, mai bine să nu înşir nume. Drag de toată întîmplarea, de toate întîlnirile, de toţi oamenii cu care n-am schimbat nici o vorbă, dar cîte vorbe s-au schimbat, cum rămîn ele aici, şi acolo, cum rămîn cînd toate se duc!
Radu Vancu şi Dragoş Varga au crescut colocviile astea, din colivia lor strîmtă de acum opt ani le-au scos în lume încet-încet, iar de data asta a fost totul foarte special, nu doar mulţi invitaţi aleşi, dar public, librăria Humanitas a fost plină, s-a citit, s-a lăcrimat şi s-a rîs. Ce sărbătoare! Lipseau lampioanele, ca-n cărţile colorate ale copilăriei. Sau au fost? În clinchetele vocii poetului omagiat, curgînd din boxe înainte de masa rotundă? Ce mici cuvinte, ce pirpirii cuvinţele.
M-am simţit minunat. Nicicînd în Sibiu literatura n-a dat din coadă mai fericită.

***

Premiile Revistei Transilvania:

- Premiul Opera Omnia - Nora Iuga
- Premiul pentru proză (Viaţa lui Kostas Venetis, Cartea Românească, 2011) - Octavian Soviany
- Premiul pentru poezie (La două zile distanţă, Charmides, 2011) - Marin Mălaicu-Hondrari
- Premiul pentru poezie (Motocicleta de lemn, Charmides, 2011) - Ştefan Manasia
- Premiul Semper Poesis - Claudiu Komartin

***
























(iar între timp articolul meu a apărut aici. şi al Luizei aici)

6 comentarii:

luiza spunea...

păsăroiul luiza confirmă tot ce-ai spus şi semnează. chiar că-i trist după sibiu. de aceea trebuie neapărat să-i rugăm pe radu şi dragoş să mai facă şi alte sibiuri la fel de frumoase.

Veronica spunea...

Fîl, fîl, fîl, alte sibiuri...
Azi a bătut vîntul tare, şi-au căzut frunze multe, multe.

Radu Vancu spunea...

Mulţumesc, Vera, mulţumesc, Luiza, meritul e tot al minunaţilor poeţi invitaţi.

Veronica spunea...

Da, dar numai copiii mai cred că dirijorul e-un nene care doar stă şi dă din mîini, cînd alţii fac toată treaba. Şi cît or fi copiii de înţelepţi, aici greşesc.

Călin spunea...

fain!
ce mi-ar fi placut sa stiu dinainte...

Veronica spunea...

Da, a fost tare frumos.
Păi, afişul şi programul au fost peste tot, pe toate blogurile scriitorilor invitaţi. Ce-i drept, ziarele nu se dau în vînt după aşa ceva - dar asta nu-i nici o noutate.