7 septembrie 2011

Pitesti (1)

Ceva, ceva o mai fi rămas, zisesem. Şi-am plecat să revăd, după zece ani, locurile acelea. Piteştiul.
Iar de aseară, de cînd am revenit la Sibiu, fredonez întruna refrenul care s-a lipit pe această întreagă călătorie: „Look what they’ve done to my song”, înlocuindu-l uneori pe song cu town, alteori lăsînd cuvîntul neschimbat. Uite ce-au făcut din ele, din locurile pe care încă le visam, şi ziua, cu ochii deschişi, privind peste munţi, bănuind că acolo încă există locurile, nu doar timpurile, din mintea mea, din cîntecul meu; şi noaptea, cînd orice aş fi visat, în decorul de acolo visam. Şi Look what they’ve done to my song...
N-a fost miere. N-a fost. A fost sfîşietor. Cîtă distrugere în vechile cotloane, cîtă paragină peste bijuteriile puţine, cîtă invazie modernă de cel mai prost gust, cîtă neruşinată culoare peste toate! Aş fi vrut, de nenumărate ori, să trag aer în piept şi, grozav de puternică, să scutur oraşul de-un colţ, ca pe-un preş, de tot acest haos pestriţ, de toată această îngrămădeală neruşinată, gălăgioasă, stridentă. Look what they’ve done... Dar nu sînt decît o străină, şi încă una atît de slabă, pierzîndu-mă pe alocuri în fericiri trecătoare, vibrînd colo şi colo şi oftînd şi căutînd un loc să mă sprijin şi poate să plîng, cu ochii închişi, simţind doar vibraţia locului, aşezată în locul care nu mai există. Look, but don’t look...
Senzaţia a fost în general de amărăciune, de altă planetă, de înstrăinare a locului chiar de către cei care îl locuiesc, de distrugere masivă, de invazii necontrolate. Piteştiul e un dezastru, un bîlci, e de parcă nimeni nu ţine nici un hăţ, nimeni nu dirijează, nimeni nu spune nu asta aici, nu aşa. Schimbările desigur că s-au produs în ani, treptat. Poate că aceia care locuiesc acolo nici nu le percep, s-au mutat în voia curentului, uşor-uşor, acolo unde acesta i-a dus. Dar eu pot striga: Look what they’ve done to my town.
Dar au fost şi colţuri fermecătoare, momente bune, şi acolo am clacat, şi bine că acestea au fost şi locurile unde te puteai ascunde, şi trage aer în piept, şi merge mai departe.
Mă bucur totuşi că am mers. Mă bucur şi mai mult că nu am mers de atîta timp.
Mă bucur mult, mult mai mult, că am dat bătaie şi am scris în nişte povestiri de locurile acelea înainte să le revăd. Fiindcă ele nu mai există. Există cioburi, frînturi, mici supravieţuitori fragili. Locuri care stau între altele ca nişte spectatori mici, striviţi în scaun şi din stînga, şi din dreapta, de spectatorii vecini, obezi. Aşa cum Teatrul Aşchiuţă, înghesuit între buticuri.
Ce frumos mi-e Sibiul acum, şi bun cu mine, cum trebuie să mulţumesc întîmplării că sînt aici, deşi nu-s decît o străină. Cum m-a sfîşiat drumul ăsta, cum m-a întors pe dos, deşi aşa de fericită în unele clipe, aşa de fericită lîngă primul bloc, şi în Ştrand, pe şina trenuleţului, şi în Trivale. Şi senzaţia că am pierdut un vis, că am deschis ochii cînd nu trebuia, că s-a risipit ceea ce credeam că încă mai există.
Să cîntăm. Să facem un cîntec nou. Uite ce-au făcut din oraşul meu, mami, m-am întors o clipă cu spatele şi mi l-au stricat, dacă aş găsi o carte bună în care să locuiesc n-ar mai trebui să ies şi să mă uit la ce-au făcut din oraşul meu, uite ce-au făcut din oraşul meu, l-au legat într-o pungă de plastic şi l-au scuturat gata să-l arunce la gunoi.
Dar o să vorbim şi de frumuseţe, cînd se mai duce amărăciunea.

*

Look what they've done to my song, Ma
Look what they've done to my song
Well it's the only thing I could do half right
And it's turning out all wrong, Ma
Look what they've done to my song
...
I wish I could find a good book to live in
Wish I could find a good book
Well, if I could find a real good book
I'd never have to come out and look at
What they've done to my song
...
Look what they've done to my song, Ma
Look what they've done to my song, Ma
Well they tied it up in a plastic bag
And turned it upside down, Ma
Look what they've done to my song.

Niciun comentariu: