31 iulie 2011

Dormitoare



Era o astfel de zi.

23 iulie 2011

Atit de frumos a stiut sa plece Mircea Ivanescu

din grădina lui unde daliile au rămas înflorite şi roşiile coapte, iar cînd au căzut primii bulgări în groapă, de undeva din cimitir s-a auzit un cal nechezînd, doar o dată şi-atît.

21 iulie 2011

Surizind, sarutind fila

(Tăcut, îngîndurat, rămîne de pază, cu degetele la buze în atitudinea maestrului de taină. Pe zidul întunecat apare încet o siluetă, un băieţaş de unsprezece ani răpit de zîne, răpit de ele, înlocuit în leagăn, îmbrăcat în costumaş Eton cu pantofi de lac şi o cască mică de bronz, ţinînd în mînă o carte. Citeşte de la dreapta la stînga, inaudibil, surîzînd, sărutînd fila.)

Ulise, de James Joyce, traducere de Mircea Ivănescu.
(vol. 2, pag. 235)

E-atîta viaţă într-o traducere.

Gerbere galbene.

20 iulie 2011

Cita mizerie

Cîtă mizerie, atîta mizerie, cîtă mizerie, atîta mizerie.

19 iulie 2011

O pana

În faţa bancomatului de la ING, un bărbat agitat, repetînd cu voce îngrijorată către funcţionara venită lîngă el şi totodată către vocea din telefonul plantat în peretele băncii: "Am băgat patru milioane şi mi i-a blocat înăuntru, am băgat patru milioane şi mi i-a blocat înăuntru". De la nivelul genunchiului lui, o altă voce, o voce mică, senină, a unui băieţel nespus de curios, fascinat de telefonul de perete, repetînd de mult mai multe ori, pierzînd pe drum semnul întrebării: "Cu ţine ai vorbit? Cu ţine ai vorbit? Cu ţine ai vorbit." Bunicul, neclintit în grijile lui, nici măcar nu coboară privirea.
Afară, pe bulevard, o fetiţă de vreun an, tare crăcănată sub rochiţa ei albă, ţine cu ambele mîini o îngheţată cît toate zilele. Şi nu mai e crăcănată. Îngheţata i se topeşte în pîrîiaşe pe degete. O lume întreagă într-un cornet.
Şi un alt băieţel, purtat în braţe înspre casă, printre blocuri, ţipînd cu mîinile întinse, spre urmă, spre locul din urmă: "Nu în casă, nu în casă!"
Şi peste tot, peste tot, copiii din povestirile lui Cehov. Copii jucînd loto şi numărînd copeicile, pe masă, pe covor, adormind claie peste grămadă în pat, copii plimbîndu-se pentru prima oară în viaţă pe bulevard, copii traversînd stepa, traversînd furtuna, privind fulgerele vii, murdărindu-şi costumul de şcoală, purtînd turtă dulce în buzunar, copii privind cum alţi copii îşi iţesc de sub pături căpşoarele ciufulite, copii cu bubă la cot, mîncînd, aşteptînd, scîncind după mama, fugind, ajungînd în cimitirul cu cruci albe din spatele spitalului, şi iarăşi fugind, adormind pe trepte luminate de lună, copii scriind acasă, implorînd bunelul să îi ia de aici, copii, copii. Copiii, Stepa, Vanka, Fugarul...
A fost o pană de curent, am stat în pat cu un caiet şi un pix, n-am reuşit să scriu un rînd. Dar sînt copii peste tot şi nimic nu contează mai mult decît toţi aceşti copii, şi mai ales decît Grişa.

17 iulie 2011

Poveste cu librarie preferata

Cea mai importantă veste, cînd m-am întors în ţară, a fost de rău şi era legată de librăria mea preferată. The Book Depository cumpărată de Amazon?! Adică drăgălaşa de librărie de care ne foloseam tocmai ca să evităm taxele Amazonului se topea de-acum în burta monstrului? No way! Yes way. Chiar aşa e.
Am îndrăgit Book Depository fiindcă trimiteau cărţile fără nici o problemă în România, absolut fără nici o taxă de transport şi nici un fel de adaos la preţul de pe site. Fără mofturi legate de ţara din care plăteşti. Apoi, diversitatea ofertei, cărţi de nişă, aproape orice, cărţi de negăsit altfel. De obicei, cu reduceri frumoase. De obicei, cu expediţie rapidă. Uneori, şi cu cîte-un mic dar - un semn de carte.
Am găsit şi alte păreri - da, Amazon a păpat draga de librărie care îi făcea concurenţă, informaţiile sînt încă puţine. Şi alţii au fugit spre BD tocmai ca să scape de A. Şi datorită titlurilor disponibile.
"Aiming at stocking 6 million titles, the company has been a major source of books that aren't otherwise easily available. Coupled with its free shipping to more than 100 countries, The Book Depository is an international winner...", scrie Chally Kacelnik pe www.guardian.co.uk.
Am dat fuga şi-am căutat ce-mi trebuia acum. Repede, repede, ca să şi testăm terenul. Am găsit. Am cumpărat. Mai eşti acolo, Book Depository? Mai este, cumva. Tot fără taxe suplimentare. Deocamdată. Sper să nu fie ultima oară.
Şi gata declaraţia de dragoste. Nu ne părăsi, BD! De ce ne-ai părăsit, BD?

12 iulie 2011

Alb

Cum am o mare slăbiciune pentru animalele albe, am fost fericită în după-amiaza în care, evadînd în grădina zoologică din Belgrad printr-o spărtură din program, am descoperit printre animalele obişnuite o mulţime de animale albe.
Păuni albi.



Tigri albi.



Lei albi.



Canguri albi.



M-am minunat. Dar nu era nici o minune, era doar foarte frumoasa alegere reprezentativă pentru Belgrad. Beograd. Oraşul alb.

10 iulie 2011

Duminicala



Căutam cu totul altceva, am găsit asta. Sublinirile sînt de acum trei ani, cînd a apărut cartea. Milan Kundera, "Arta romanului". Terapeutic şi reconfortant, ca întotdeauna.

Am terminat de finisat volumul de povestiri. I-am găsit titlu nou. Vreme de jumătate de an purtase un altul. Am plimbat titlul nou prin oraş, la umbră şi la soare. Titlul rezistă. Are culoare şi are textură (zîmbet de animal). Îl iubesc de-a dreptul!
Să vedem ce mai e de făcut. De mîine, înapoi la treabă!

5 iulie 2011

Kikinda, deja mi-e dor de tine


Foto: Edi Matić

Abia m-am întors acasă, aseară, de la Festivalul de proză scurtă Kikinda Short 06 şi sufăr de o oboseală pe care cel mai uşor aş defini-o ca un refuz la adaptarea la acest acasă. Să încerc să povestesc cum a fost, deşi va fi foarte greu să concentrez o săptămînă densă şi uluitoare într-o simplă postare de blog. Fiindcă săptămîna aceasta, dilatată şi concentrată, am detaliat-o în lungi scrisori jurnaliere, scrise zilnic în camere de hotel anume ca să nu uit amănunte, ştiind de la bun început că o să fie o nebunie frumoasă cum eu, cel puţin, n-am mai trăit. Şi încă ezit, nu ştiu dacă se cade sau ba să postez aici paginile multe, multe, scrise zilnic acolo. O să mă gîndesc.
Deocamdată voi spune aşa: festivalul e de o amploare nebănuită. Şi un farmec... Nici după ce citisem rîndurile extrem de flatante scrise anul trecut de Radu Pavel Gheo, participant la ediţia a cincea, nu-mi puteam imagina că va fi cum a fost. Peste orice aşteptări.
La ediţia a şasea, acum, au participat 25 de autori din 19 ţări. Cel mai mare număr de participanţi, ţări şi limbi diferite. Multe ţări invitate pentru prima oară, mulţi scriitori ale căror cărţi sînt traduse acum în Serbia.

Voi scrie aici toate numele participanţilor la festival, mai ales fiindcă, din cîte ştiu deja, se vor găsi cititori ai acestui blog care să exclame: "A, îl cunosc pe...! Ne-am întîlnit la...!"
Aşadar: Peter Denčev (Bulgaria), Eric Gauthier (Canada), Neven Ušumović (Croatia), Jaroslav Rudis (Czech Republic), Evie Wyld (England), Adam Marek (England), Kallia Papadaki (Greece), Ulrike Almut Zandih (Germany), Thijs de Boer (Netherlands), Kinga Julia Kiraly (Hungary), Giorgio Fontana (Italy), Žarko Kujundžiski (Macedonia), Bjarte Brejtejg (Norway), David Machado (Portugal) Veronica D. Niculescu (Romania), Jasmina Vrbavac (Serbia), Mića Vujičić (Serbia), Gregory Norminton (Scotland), Bernard MacLaverti (Scotland), Tomaž Kosmač (Slovenia), Siân Melangell Dafydd (Wales), Holly Howitt (Wales). Plus oaspeţi surpriză. Ţara invitată de onoare - Wales, prezentă cu trei scriitoare (dintre care una a pierdut avionul, aşa că lista s-a scurtat un pic).
Pe lîngă autori şi oaspeţi, au participat: scriitoarea Mirjana Djurdjević (Serbia), criticul literar Vladimir Arsenić (Serbia), editorul Marko Pogačar (Croatia), scriitorul Edi Matić (Croatia), editorul Jim Hinks (England), selecţionerul Roland Orčik (Hungary) şi agentul literar Jamie Coleman (England), colaborator al editurii Faber and Faber. Şi, desigur, scriitorul Srdjan Srdić, editorul festivalului.

Mult mai mult decît nume într-o listă. Odată ce începeai să vorbeşti, cu oricare dintre ei, aflai lucruri surprinzătoare despre fiecare şi ieşeau ca iepurii din joben punctele comune. A fost o mare încîntare să discutăm, să ne plimbăm împreună, să descoperim cunoştinţele comune, din lumea literară şi nu numai (fiindcă în primul rînd de cinematograful românesc ştiau toţi, şi fiecare spunea de alt film favorit), apoi să ne ascultăm poveştile (ce diversitate de teme şi stiluri!), să schimbăm impresii, să ne facem în cele din urmă promisiuni.

Au fost două seri de lectură la Kikinda, în curtea bibliotecii, sub cerul liber şi grozav de înstelat, pe o scenă, cu torţe arzînd de jur împrejur şi public numeros. Fiecare scriitor a citit în limba lui, iar pe zidul din spate au fost proiectate traducerile în engleză şi sîrbă.
Apoi două seri de lecturi la Belgrad, prima în clădirea Parobrod (Vaporul cu aburi), un centru cultural, fiindcă se anunţa vreme rea; iar a doua din nou sub cerul liber, o seară de ţinut minte, în Kalemegdan Park, lîngă fortăreaţa Belgradului, acolo unde rîul Sava curge în Dunăre.

A fost şi o masă rotundă pe tema rolului agentului literar şi al traducerilor, axată mai ales pe ceea ce se poate traduce - şi se doreşte tradus, pe criterii destul de dure, nedrepte, chiar triste - în limba engleză, din ceea ce se scrie în est. O discuţie foarte relaxată, deschisă, sinceră; altfel n-ar fi avut nici un sens.
Organizatorii au avut grijă să fim doar seara scriitori şi emoţionaţi, iar ziua să ne bucurăm de ghiduşii turistice: ne-au făcut un program minunat. Ne-au dus la muzeul din Kikinda, să vedem mamutul descoperit în 96, vai, mamuţica Kika, să vedem şi-un film 3D cu povestea ei, atît de drăgălaşă şi tristă, încît unii au ieşit cu ochii în lacrimi, fiindcă murise mamutul ale cărui oase erau în încăperea alăturată. Şi la Terra, un centru unde artişti plastici din toată lumea petrec cîte o lună şi lucrează în lut, pe terenul unei foste fabrici de ţiglă. Aici am ajuns în trăsuri, după un lung tur al oraşului.
Kikinda are un farmec cu totul şi cu totul special, este o minunăţie de loc, şi-am ştiut de îndată ce-am pornit înspre Belgrad că îmi va rămîne în suflet mai mult decît orice capitală europeană. N-am cum să intru în detalii aici, sînt mult prea multe de povestit. Poate voi face o selecţie de fotografii şi un fel de tur vizual cu mici explicaţii scrise.
La Belgrad m-am bucurat de locul unde se varsă Sava în Dunăre, de plimbările făcute de una singură printr-o ploaie măruntă, de animalele albe de la grădina zoologică (aflată şi ea în aceeaşi zonă a fortăreţei). Şi mai ales de ultima seară de lecturi, nespus de fericită. Belgrad, Belgrad, o să revin.

Mi-e dor deja de cei cu care am petrecut o săptămînă cît o viaţă. De Kallia Papadaki, din Grecia, care mi-a oferit noaptea pe la 1, într-o aripă nerenovată a hotelului din Kikinda, un concert la pianul prăfuit care parcă pe ea o aştepta, pitit sub o scară în spirală şi împins la perete. Povestirea Kalliei vreau să o traduc în limba română.
De Žarko Kujundžiski, din Macedonia, atît de cald în discuţii, tînăr scriitor care a făcut "o mică editură", unde să publice acele cărţi care nu fac vînzare, dar sînt pentru sufletul lui. Cît de mică editură, ce fel de cărţi? Păi, Erofeev cu "Moscova-Petuşki", Kafka cu "America"...
De Ulrike Almut Zandih, din Germania, care abia ce se întorsese din România şi ştia de atîţia poeţi de la noi, de Claudiu Komartin şi de Mihail Vakulovski, de Svetlana Cîrstean şi de Nora Iuga...
De Petar Denčev, din Bulgaria, care e şi regizor de teatru şi ştia de spectacolele lui Silviu Purcărete, şi pe care sper să îl revăd la festivalul de teatru din Sibiu.
De canadianul Eric Gauthier, primul om cu care am vorbit în prima seară şi care mi-a explicat cum e să fii story-teller şi a cărui izolare m-a făcut să mă simt deodată foarte în siguranţă în grup.
De Jaroslav Rudis, din Cehia, care mi-a povestit despre Kundera şi cum decurg vizitele lui "acasă" şi cum nu decurg traducerile în cehă, astfel că el i-a citit în germană cărţile scrise în franceză, şi care a povestit la dezbaterea despre traduceri cum te poate ajuta un titlu ca "Punk is dead in Helsinki" să fii tradus în Finlanda, deşi Helsinki e numele unui bar.
De Adam Marek, din Anglia, şi excelenta lui poveste cu ucigaşul de pui, şi timiditatea lui care a îndrăznit să facă cunoştinţă cu timiditatea mea, la o masă.
De Kinga Julia Kiraly, reprezentînd Ungaria, dar provenind din România, de rîsul ei luminos şi de purcelul Tobby care a băut bere în lipsa ei. Din mîna mea, o mînă fericită că scăpase de emoţiile lecturii din Kikinda.
De italianul Giorgio Fontana, fericit că tocmai o să îi apară o carte, la aceeaşi editură unde publică Antonio Tabucchi.
De norvegianul Bjarte Brejtejg, scump la vedere şi de cîteva ori dat dispărut, şi el cunoscător al cinematografului românesc.
Ah, de Gregory Norminton din Scoţia, care a spart gheaţa după plimbarea în trăsuri, cînd eram pe o terasă la cafea, cam grupaţi într-o parte balcanicii şi în alta cei de limbă engleză, şi s-a mutat la masa noastră, ca să vorbim despre Nabokov. Văzuse "Faust"-ul lui Purcărete la Edinburgh, îi făcuse şi o recenzie.
De minunatul scriitor irlandez Bernard MacLaverti, mutat în Scoţia, de umorul lui foarte pe gustul meu, de povestirea spusă cu atîta forţă şi încredere, de îmbrăţişarea lui spontană şi sinceră din ultima seară, cînd îi plăcuse biata mea glumiţă de pe scenă şi faptul că de nicăieri se ivise un cîine care s-a zbenguit tot timpul cît am citit, povestea fiind cu lupi blînzi precum căţeluşii... În condiţiile în care pe-acolo nu vezi coadă de cîine vagabond!
De Roland Orcsik şi rîsul lui molipsitor, încurajator. De Vera Papić şi atenţia şi blîndeţea ei.
De drăgălaşa şi isteaţa Holly Howitt şi poveştile ei foarte scurte, microfiction, trei la număr, toate delicioase.
De Siân Melangell Dafydd, care iubeşte poezia lui Radu Vancu şi a fost cucerită de felul în care el a vorbit despre poezie la Istanbul. Pe Radu îl ştiau de altfel mai mulţi dintre cei cu care am vorbit şi care scriau şi poezie. La fel pe Claudiu Komartin, pe Adela Greceanu.
Of, de toţi îmi va fi dor şi îmi pare foarte rău că n-am apucat să vorbesc cu toată lumea.

Iar acum toţi aceştia îşi scriu în continuare, îşi trimit poze, resping într-un fel sau altul rutina de acasă, se mai agaţă fiecare cum poate de minunatul Kikinda Short. Eu m-am agăţat cu o postare cît toate zilele... E greu să te rupi dintr-o dată de o felie de viaţă atît de frenetică.
Mulţumesc din suflet!