1 martie 2011

Jurnaliera

9 comentarii:

Piticul spunea...

Uuu! Cîte culori!

Ciupercuţ spunea...

Cîte culori şi cîte etichete.
Te fac un degetar de suc?

Piticul spunea...

Un suc vernil și-un suc oranj
Nu poa să-ți fac-un mic deranj?
Mai bine bem un bulion
Și luăm cinci metri de coton
Pentru jachete și șalvari
De lenevit într-un hambar.

Veronica spunea...

Am descoperit mama tuturor merceriilor dispărute.
O subterană ticsită de catifele, mătăsuri, şnururi şi panglici, nasturi şi catarame. Să tot amuşini şi să faci pisici pătrate.

hobbitul spunea...

Tu vorbești de merceriile ticsite de materiale colorate. Mie îmi vin în minte tutungeriile, frizeriile, micile magazine cu valuri de stofe înghesuite în rafturi etajate pînă în tavan. Sau de prăvăliile de la țară, unde găseai de toate: fitile de lampă, gaz, cuie, cărți de neaflat în alte părți, caiete dictando și cu pătrățele, călimări de un kilogram, cu cerneală albastră în sticle dreptunghiulare, cu gît scurt, săpun Cheia, halva în cutii rotunde de tablă, linguri, furculițe, castroane, hăinuțe pentru copii de cîțiva ani, scrumbii, lumînări, becuri, broaște de ușă, cuburi de rahat la cîntar, fel de fel de bături, mai ales secărică la sfert și șliboviță, și rom, și turț ardelenesc, telemea la butoi, lozuri în plic, muștar cu hrean, ciocane cu tot cu coadă, șaltere, baloane colorate, creioane, penițe, ascuțitori, conserve iugoslave etc.

hobbitul spunea...

Te duceai să cumperi niște foraibăre și descopereai un volum de Cehov, din seria de Opere, ce-ți lipsea, dureros, de mult timp. Aveai mereu surprize, găseai creioane de tîmplărie, mai luai și lame solide ca să-l ascuți și să scrii îndesat, ca pe scînduri, în caietele de muzică în care-ți notai cuvinte mai fistichii.

hobbitul spunea...

Lîngă colacii de frînghie de pus rufe la uscat, luceau rotocoalele de sîrmă de aluminiu și, uneori, depistai ghemele de sfoară de mai multe grosimi, neverosimil de mari, cu gaură în mijloc. Calupuri de magiun gata cîntărit, sticle de lampă de diferite focuri, burtoase, sfredele fără mîner, ceasuri de bucătărie cu cifre uriașe și clopote demne de o alarmă de pompieri, abțibilduri cu insecte fascinate, timbre, coli de hîrtie de ambalaj și milimetrică, ba chiar de țiplă, dosare cu șină, tușiere și radiere-n doua culori, hărți geografice, maieuri și chiloți de bumbac se lăfăiau într-o dezordine savuroasă. Persistau mirosurile de lichioruri băute de vînzătoarele veșnic vesele, îndemnîndu-te să iei pateuri de ficat și bomboane de mentă, sau saci de plastic și ulei de floarea soarelui vărsat din bidoane, prin leica cleioasă în recipientul personal.

Veronica spunea...

Între timp, am avansat de la pisicile pătrate la pelerinele de mohair. Terapie curată.
Zilele trecute, o fată venită în vizită văzu ghemul gri de angora pe canapea. Exclamă: "Ah, tricotezi! E o modă, se pare că ajută la educarea răbdării...". Am rîs pînă am adormit. Păi, e cam invers la mine: după o zi de tradus cu pasul piticului, serile de tricotat sînt o vîjîială, zbor cu viteza luminii! Ce mi-e rîndul de angora faţă de rîndul de pagină? Goană iepurească. Hop, ţop, capăt atins rapid. Rînd după rînd. Terapie curată, cum ziceam.

hobbitul spunea...

Pentru mine chiar enumerarea asta de obiecte, ca și cum aș fi un soi de Robinson Crusoe care-și face inventarul lucrurilor salvate de pe corabia naufragiată și aduse pe mal, este o formă de terapie extrem de eficace. Mai ales că în mine plutește și amintirea timpului și locului cînd cutreieram prin atît de imprevizibilile prăvălii sătești doar din plăcerea de-a vedea îngrămădite, în încăperile de obicei mici, mărunțișuri atît de disparate ca întrebuințare. Mă obsedau rechizitele școlare, achiziționam echere de lemn, compase periculoase și raportoare nichelate dintr-o lăcomie de om matur care își caută copilăria claselor primare. Luam teancuri de caiete și mape cu indigouri negre, sau albastre, sau violete, izbit de parfumul lor persistent, nostalgic, îmbătător, simțit în piept ca o adiere… Dasem în patima timbrelor vîndute în plicuri, amestecate, exotice, încercînd să alcătuiesc serii complete. Desigur, nu reușeam, dar continuam optimist. Însă olfactiv, mă amețeau tușierele bine îmbibate, mustind aproape, împroșcînd, ca porii portocalelor, stropi chimici, la atingerea ștampilelor vechi, procurate de la spitalul unde lucram. Puneam ștampile ca într-un delir, încuind ușa biroului, ca să nu fiu deranjat! O, cîte astfel de terapii nu inventasem!