31 decembrie 2010

Dodolot sa fie!

La ora trei, un soare rece și alb ca o monedă se pregătea să apună deja dincolo de brazii plini de chiciură și de turlele bisericii de peste drum, din orașul aproape necunoscut. Acum negură și felinare.
Ce an a mai fost și ăsta? O electrocardiogramă năzuroasă, o iapă zvîrlind din copite, un val, hopa sus, hopa jos... Dens, cu de toate. De neuitat. De nerepetat. Sau? Binefăcătoare aventura TIFF, încheierea romanului, traducerile. Cumplit episodul spitalicesc. De continuat petrecaniile povestașe ale ultimelor trei luni.
Încep anii cu nume științifico-fantastice.
Să aveți un an dodoloț!
La mulți ani!

26 decembrie 2010

Negura Bunget

Nu mă pot opri.
Negură Bunget.
Negură Bunget.

Şi unde vara cade într-o joi
Acolo eu o să mor
Ori buni, ori răi, tot un mormînt!
În vînt…

19 decembrie 2010

Album duminical



Era o astfel de zi.

*

Am vrut să spun că "Noapte bună, copii" este probabil cea mai bună carte românească citită anul acesta. Dar aş fi păcătuit crunt prin meschina încadrare. Romanul lui Radu Pavel Gheo este una dintre cele mai plăcute cărţi dintre toate citite anul acesta. O carte extraordinar de muncită - n-o pot citi fără să mă gîndesc la muncă, la efort - însă care nu lasă să se întrevadă efortul în sine; ţesătura densă de întîmplări şi personaje are foarte bine ascunse capetele firelor, cusăturile trainice nu sînt lăsate la vedere. Dar ele există, cartea s-a făcut cu trudă, se simte, iar recompensa e a cititorului. Pentru el totul curge grozav de plăcut, savuroase sînt întorsăturile de situaţie şi stilistice, nenumărate surprizele. Şi ştii, avansînd în poveste, că nu vei fi dezamăgit, că totul va creşte şi se va rotunji, aşa cum te aştepţi şi aşa cum nu te aştepţi.
Întîmplător, eu sînt de-o seamă cu personajele. Întîmplător, ziua în care pentru ei totul se schimbă definitiv, cînd se despart de copilărie, e ziua mea de naştere, ziua majoratului meu. Nu pot citi cartea asta fără să fiu extrem de emoţionată. Un ochi rîde, altul plînge, prieteniile şi istoriile se încheagă şi se destramă. Mai am o sută de pagini din cele cinci sute, şi n-aş vrea să se termine. Senzaţia e că, aşa cum ţi se întîmplă cu unele cărţi, povestea nici nu se va termina odată cu ultima pagină.

13 decembrie 2010

Llosa

Seara la ştiri, iute-iute, au arătat festivitatea finală de la Premiile Nobel, au zis despre discursul de o oră al lui Llosa, dar cînd mă cufundam în fotoliu să ascult măcar o frază, Llosa deschisese gura şi eu urechile, ştirea s-a terminat. Nimic, nici un cuvînt!
Azi în Evz, articol cu fragmente din discurs. Despre ficţiune ca necesitate, despre multiplicarea experienţelor şi evitarea prăbuşirii în letargie, egocentrism şi resemnare. Aici.

8 decembrie 2010

Deschid viata, viata musca

Mă uit uneori marţi seara, cînd îmi aduc aminte, la un reality-show unde cîteva fete se străduiesc (deşi nu s-ar zice) "să devină doamne". Mă uit nu din vreun fel de sadism, ci cu real interes. Nu pentru partea de show, ci pentru cea de realitate; o realitate la care altfel nu am acces.
Fetele, alese nu ştiu cum dintre cele de cea mai ordinară speţă, sînt închise într-un foarte frumos conac din Argeş, al Brătienilor, unde au parte de fel şi fel de lecţii. Bieţii pereţi, ce le e dat să audă! Ce, ce? Cele înjurături ce răzbat şi cînd mă duc la baie şi apa curge cu debit maxim.
Dar ce drame ascund de fapt făpturile astea! Încet, încet, se deschid. Nu degeaba înjură, se bat, beau de sting, s-ar omorî în anumite momente. În trecutul lor mititel se înghesuie agresiuni din cele mai cumplite.
Aseară, mărturisirea de două secunde a uneia dintre fete. O pîinică albă, durdulie, aparent inocentă, cu ochi mereu umezi, întrebată de profesoară ce carte a citit ultima oară, a răspuns clipind des: "N-am citit nici o carte."
Pe această pîinică aş strînge-o în braţe (cu tot riscul să-mi umfle botul dacă cine ştie cum aş supăra-o) şi i-aş citi, să zicem că i-aş citi "Kaştanka" de Cehov. Aş vrea să o văd cînd ajung la "piramida egipteană", cu scroafa Havronia Ivanovna la bază, la mijloc gînsacul Ivan Ivanîci şi în vîrf motanul Fiodor Timofeici. Pur şi simplu, aşa cum muşc eu din realitatea lor cruntă, să îi dau şi ei să guste un pic din realitatea mea.
Cum nu e posibil, în vreme ce ea va încerca să umble dreaptă prin unul dintre saloanele conacului ţinînd o nefericită carte în cap (iată piramidă!), eu voi rămîne aici şi voi zice: "Deschid viaţa, viaţa muşcă. Tot mai bine e în cuşcă".

6 decembrie 2010

Oameni si morcovi

Astăzi am întîlnit trei oameni de zăpadă. Primul, cu capul departe de trup, avînd alături un cîine nespus de somnoros. Al doilea, persoană integră, posesor de morcov. Al treilea, cu o expresie pungăşită graţiei gurii făcută dintr-o nuieluşă orizontală, subţire, zdravăn îndesată.
Pe Facebook, printre "Persoane pe care s-ar putea să le cunoşti", apare uneori poza îmbujorată a unui băiat care a murit anul trecut.
De cîte ori vreau să închid blogul, încep prin a face curat. Şterg liste cu locuri favorite, micşorez numărul de postări din pagină, şi tot aşa, şi tot aşa, doar-doar o să fie mai uşor. Apoi mă străduiesc să reaşez totul la loc, cît de cît.
Altfel, plăcere nu-i mai mare zilele astea decît să citesc Cehov, foarte drămuit, foarte zgîrcit, de parcă s-ar putea termina ceva ce nu se termină niciodată.

4 decembrie 2010

La fereastra

Tocmai cînd îmi plimbam micuţul personaj printre nămeţi şi lumini portocalii, a început să ningă, şi ninge, şi ninge...

2 decembrie 2010

Ce-mi doresc eu mie


"Oameni fericiţi - Un an in taiga", Herzog scenarist, narator, producător, Dmitri Vasiukov regizor.
Trailer aici.
Îmi trebuie!