14 septembrie 2010

Pagini si spite

Toamna cad cuiburile din copaci.
Am terminat! Am terminat în prima zi de şcoală. Am tradus canibalic, aproape cinci luni de îngurgitare şi golire pînă la refuz. Sînt stoarsă de plină. Aş fi putut urla, dar nu urlam.
E vremea de plimbări cu bicicleta şi de ocupat de turnuleţul acumulat lîngă pat. Şi pentru că trebuia marcată ziua, fie ca ea să fie o astfel de zi.



P.S. - ca să-mi declar încă o dată admiraţia pentru Book Depository, de unde mi-au venit prin Royal Mail, în zile ce se pot număra pe degetele de la o mînă şi-un pic de la a doua, cu zero taxe, preţioase ajutoare.

16 comentarii:

un spectactor spunea...

Multumesc pentru informatia despre Book Depository. La prima vedere par un pic mai piperati la pret decat Amazon, dar sunt de retinut... Ofer la schimb o adresa utila pentru cartile de anticariat : www.biblio.com. E de fapt o retea de anticariate din toata lumea, ceea ce mareste sansele de a gasi cartile cautate. Am facut o comanda (anticariatul gasit de motorul de cautare era din State) si au respectat termenul cu o precizie de ceas elvetian.

Veronica spunea...

Cu plăcere! Eu sînt foarte încîntată, marele avantaj faţă de Amazon este că vin extraordinar de repede cărţile. Şi fără nici o taxă de transport. Toate comenzile mi-au sosit impecabil. A, şi nici un fel de nazuri la cardul cu care plăteşti. Card să fie.
Mai fac şi fel şi fel de campanii, vouchere, reduceri. Iar la ultima comandă am primit şi-un semn de carte simpatic. :)
Mulţumesc şi eu!

hobbitul spunea...

Aș fi scris despre cearceafurile puse la uscat pe sîrme lungi de aluminiu, întinse de la un colț de magazie pînă la un trunchi de nuc, într-o curte din copilărie, ceraceafuri pocnind în bătaia vîntului, ținute de cleștișoarele vechi de lemn, îmbibate de apă...

hobbitul spunea...

Și poate aș fi continuat... Întotdeauna uscatul se făcea la amiază și după-masă, cînd soarele e mai fierbinte, mai orbitor de alb, mai rotund parcă. Prăjinele puse din loc în loc, ca să sprijune sîrma ce "făcea burtă" din cauza greutății rufelor leoarcă de apă, stăteau ușor strîmbe, înclinate chiar amenințător, dădeau impresia ca vor cădea... Îmi plăcea să miros aerul din jur...

Veronica spunea...

A, fotografia. O să mai pun, s-au adunat cîteva peste vară.
Printr-o minune, clamele de lemn au supravieţuit din copilărie. Multe s-au pierdut, ele au rămas. S-au mutat la curte. Le ştiu şi gustul!

hobbitul spunea...

Mai era și mirosul de leșie. Ceraceafurile se clocoteau în niște cazane mari de tablă, pe plita din bucătăria de vară, construită afară, sub un acoperiș improvizat, larg. Uneori mîncam acolo, la o masă de lemn cu picioarele fixe, patru țăruși zdraveni înfipți în pămîntul uscat.
Halta era pustie, trenurile mixte treceau foarte rar.

Veronica spunea...

Trenuri mixte?

hobbitul spunea...

Da, trenuri mixte! Aveau cîteva vagoane, lîngă locomotivă, de persoane, apoi urmau, la coadă, vagoane de marfă. Am prins, prin '45-'46, și așa zisul Bou-vagon: de fapt un vagon de marfă cu banci de lemn, aranjate în șir, fără spătar.

hobbitul spunea...

Bou-vagonul mi-a dat curajul, acum, să propun Cățeloi-vagonul, urmînd să prezint un proiect amănunțit, cu plașe și termene fixe de dare în funcționare, mai întîi pe liniile ferate terminale!!

Veronica spunea...

Cuţ-vagonul!

hobbitul spunea...

Da, Cuț-vagonul. Deocamdată aștept și consensul de la Asociația Ciupercuțelor Libere, care ar urma să schimbe denumirea în Ciuper-Cuț-vagonul de viligiatură rapidă.

Veronica spunea...

Şi-a dat acordul şi Fundaţia Melcilor Miopi!

Veronica spunea...

Pe căile ferate catastrofale, promit să care marfă în rafale. Strop cu strop patriei potop.

Veronica spunea...

Ieri, stînd în fund pe trotuar, un băieţel plîngea, plîngea. Mama în picioare, tot vorbind la mobil. El plîngea, plîngea. Lîngă el, pe jos, un trenuleţ de jucărie rupt în două, cu locomotiva desprinsă. Sclipiri de mov pe negru, inutile. Mînuţa băiatului ridică vagoanele, le lasă să cadă, poc, adică uite, adică ajută-mă, el plînge de ţi se rupe sufletul, tot nu-i băgat în seamă. Abia am ajuns acasă - de asta sînt buni ochelarii de soare mari; şi azi mi-l tot aminteam, văd iar şi iar cu încetinitorul vagonul căzînd din mîna lui şi apoi încremenind pe trotuar. Neputinţa lui e a mea, mama care nu ascultă e mama vieţii mele şi sînt eu, locomotiva deprinsă sînt eu, fundul băieţelului, turtit de asfalt, e-n tălpile tocite, rupte, găurite ale bascheţilor mei mergînd nicăieri tot mergînd.

hobbitul spunea...

Uite c-ai scris un poem feroviar! Și de cînd mă chinui eu să fac asta!!

Veronica spunea...

Cel mult unul de jucărie... Şi încă o jucărie dezmembrată.