23 septembrie 2010

Pisicaraie











Zile de vacanţă. Viaţă de pisicoanţă.
O jenă tot mai mare de-a povesti.
O muscă în casă. După două-trei zile, mă mir cum de voiam, la început, să o prind. E ditamai pedeapsa şi-aşa pe capul ei, bîntuie singură din cameră în cameră, trasează paralelipipede şi sinusoide căutînd, căutînd ceea ce n-o să găsească. E singură. Ba în sufragerie, ba în dormitor. Holul e lung. Fereastra i-o deschid degeaba. Mi-amintesc de închisoarea de catifea.

14 septembrie 2010

Pagini si spite

Toamna cad cuiburile din copaci.
Am terminat! Am terminat în prima zi de şcoală. Am tradus canibalic, aproape cinci luni de îngurgitare şi golire pînă la refuz. Sînt stoarsă de plină. Aş fi putut urla, dar nu urlam.
E vremea de plimbări cu bicicleta şi de ocupat de turnuleţul acumulat lîngă pat. Şi pentru că trebuia marcată ziua, fie ca ea să fie o astfel de zi.



P.S. - ca să-mi declar încă o dată admiraţia pentru Book Depository, de unde mi-au venit prin Royal Mail, în zile ce se pot număra pe degetele de la o mînă şi-un pic de la a doua, cu zero taxe, preţioase ajutoare.

5 septembrie 2010

Sisters of Mercy - Muzica, precum literatura



Ca să recuperăm un pic nepovestitele. Best of summer (în afară de urcatul pe-o bicicletă după o mie de ani) - concertul Sisters of Mercy de la Sibiu şi întîlnirea cu ei din ziua precedentă, la conferinţa ARTmania.
La ARTmania au fost trei zile cît o vacanţă. Încă o vacanţă la mine acasă. A fost sau n-a fost? Ah, şi încă cum a mai fost…
A început cu o casetă. O casetă neagră, în ’92, pe care scria “The Sisters of Mercy – Temple of Love” (o am şi acum, o ascult şi acum). Şi nici cu gîndul nu gîndeam, pe cînd caseta se muncea în casetofonul lîngă care reuşea să doarmă o pisică cu ochi albaştri, că o să-i văd şi o să-i ascult live pe cei care-mi cîntau doar mie în dormitor.
De aproape douăzeci de ani nu mai scot albume - o grevă cu dedicaţie specială caselor de discuri, dar compun, cîntă. Concerte, deci, iar asta după cum ne e norocul...
Şi-au venit la mine-acasă. Nu dau doi bani pe numele de pe buzele tuturor; dau tot sufletul pentru cei doar ai mei. Pe-atunci, nici măcar o a doua pereche de urechi pe lîngă mine. Acum, pe-alese, dătători de suflete. Templul a vibrat. Fiindcă “I Was Wrong” şi fiindcă “Vision Thing” şi fiindcă… Credincioşii (după ridicarea din sprîncene de la început) au înţeles şi ceaţa groasă care îl ascundea pe solistul Andrew Eldritch, şi momentul cînd ceaţa s-a risipit. Muzica, precum literatura - ideal doar o voce, ideal nici un chip.

Momentul de final:

video