7 iunie 2010

După TIFF

Dragii mei puţini prieteni care mă vizitaţi aici,
Se cuvine, cred, să povestesc despre TIFF. M-am întors aseară, bulversată de toate cele întîmplate, fericită, obosită. Am dat drumul un pic la televizor şi mi-a rămas bucăţica de pîine în gît cînd am citit "News alert: Au scăzut salariile". Zău? Nu ştiam. Aşa că mă întorc în lumea filmelor, scenariilor, mai reală decît realitatea din tv.
Înainte de toate, premiul "Trei zile la TIFF" a fost un dar minunat. O vacanţă într-un oraş unde nu mai fusesem decît o singură dată, pe fugă. M-a copleşit totul. Dealul în vîrful căruia am fost cazată, cu scările multe-multe, uşor de coborît, infernal de urcat, echivalentul unei duzini de etaje. Liniştea de sanatoriu. Oraşul! Cinematografele uriaşe, puhoiul de public, frenezia, densitatea de vedete, vedete la modul real, prezenţa echipelor la finalul proiecţiilor...
Despre filme. Premiul spectatorului ce sînt se acordă filmului Medalia de onoare, regia Călin Peter Netzer. M-am felicitat că am mers să îl văd sîmbătă la prînz, le-am spus apoi tuturor celor care îl rataseră că este senzaţional - poveste, regie, interpretare. O surpriză grozavă. În plus, aici, pentru prieteni, o destăinuire: în rolul acesta, Victor Rebengiuc seamănă uluitor, seamănă ca-n oglindă cu tata. Are părul mai lung, se îmbracă, se miră, se încruntă şi rîde ca tata. Mă rog, voi aţi spune "tata ca el", pentru mine e invers.
Apoi ar fi "Marţi, după Crăciun", al lui Radu Muntean, impecabil, şi "Felicia, înainte de toate", al lui Răzvan Rădulescu şi Melisa de Raaf, în special pentru Ozana Oancea, despre care, iarăşi, am povestit tuturor cu încîntare. Şi cîteva scurt metraje, în top fiind "Colivia" lui Adrian Sitaru. Am ratat "Aurora" al lui Cristi Puiu - nu mai erau bilete cu multe ore înainte. Văzîndu-mi disperarea şi insistenţa, fata de la casă s-a aplecat peste tejghea şi mi-a şoptit cam jenată: "Dar mai vedeţi pe-acolo, pe-afară, că se mai vînd...". Nu mi-a mers nici aşa, n-am întîlnit nici un negru, doar pe Cristi Puiu însuşi.
Cît despre gala de premiere, aflaţi că n-am avut emoţii deloc, deloc. Stăteam foarte liniştită, stoarsă de emoţii după atîtea vizionări, aşteptînd premiile pentru filme, sperînd pentru cele care îmi plăcuseră enorm (şi chiar premiate). Apoi, aflaţi că organizatorii chiar fac tot posibilul ca să nu bănuieşti nici o clipă că vei cîştiga. Ba chiar să fii convins că nu vei fi tu alesul. Dacă am plecat de acasă sperînd că poate, poate, acolo m-am liniştit. Nu era cazul să mă zbat ca Rebengiuc în "Medalia de onoare" pentru vreo distincţie. Eram fericită că sînt acolo, într-o lojă umbrită confortabil. Gîndul că nu-s eu aleasa îmi era întărit şi de-o întîmplare în care hazardul şi-a jucat rolul: nu primisem invitaţia pentru gala de decernare a premiilor, deşi mi se spusese că mi-a fost trimisă la hotel. Nu era şi nu era. Primisem însă un dar foarte simpatic de la HBO, lucruşoare personalizate, printre care un tricou cu True Blood. Cu sînge care îmi curge de la gît! Asta e, îmi ziceam, trei zile grozave de TIFF şi-un pic de vampirizare, be happy!
În ultima clipă, chiar înainte de plecarea la gală, recepţionera de la hotel mi-a găsit invitaţia. Mă aştepta, unde credeţi, chiar în cutiuţa cu numărul camerei mele, unde ea nu căutase. Iaca loc să te piteşti! Recepţionera, daţi-mi voie să zic, asemănătoare celei din "4, 3, 2" sau din "Medalia de onoare" (da, e aceeaşi actriţă, într-un rol întrucîtva similar).
Ne-am întîlnit, toţi finaliştii, cu reprezentanta HBO, Ileana Cecanu, care ne arăta amabilă unde stăm, pe unde intrăm şi pe unde ieşim dacă sîntem strigaţi pe scenă. Urmează faze care pot fi povestite doar între patru ochi - faze simpatice, care m-au făcut să stau foarte liniştită pe scăunel, convinsă că ştiu deja cine-i cîştigătorul, şi să nu-mi repet vreun speech, să nu fac ca personajul lui Rebengiuc în "Medalia de onoare" înainte de întîlnirea cu Iliescu, care avea să-l decoreze: "Domnule preşedinte, sînt onorat să... Domnule preşedinte, asociaţia de locatari..."
Nu mai ştiu cum am sărit de pe scaun, cum am ajuns pe scenă (dar sigur m-am lovit de ceva, m-a durut apoi lăbuţa stîngă), ce-am zis orbită de reflector... Ştiu că erau mîini care te ajutau, te luau, te îndrumau, înainte şi după... Mă simţeam ca şoricelul din clipul cu "I will survive!...", îl vedeam pe Tudor Giurgiu zîmbind încurajator. Poze, interviu, tremurici, zîmbiţi mai mult, zîmbiţi, zîmbiţi, doar aţi cîştigat!
Sînt fericită, normal. Zîmbesc, dar acasă la mine.

Despre scenariul meu - "Curierul", cîştigător la categoria scurt metraje, Concursul Naţional de Scenarii HBO, are 26 de pagini, e primul scris în viaţa mea, se bazează pe o idee dintr-o poveste mai veche, dusă într-o cu totul altă direcţie. Se spune că ar fi, ca film, pagina şi minutul. Ar putea fi, deci, un filmuleţ de jumătate de oră. Scenariul va fi publicat curînd pe Liternet.

Toate premiile de la TIFF 2010, aici. Iar cîştigătorii de la Concursul Naţional de Scenarii HBO aici.


Spre hotel, pe dealul Cetăţuia.

Victor Rebengiuc, la gala de premiere.

Echipa filmului "Medalia de onoare", regia Călin Peter Netzer.

Răzvan Rădulescu şi echipa filmului "Felicia, înainte de toate".

Radu Muntean şi echipa filmului "Marţi, după Crăciun".

Cristi Puiu, înainte de proiecţia filmului "Aurora".

15 comentarii:

Anonim spunea...

felicitări!

da, Clujul e perfect pt. chestii culturale, mai ales dacă eşti în vizită, nu cu şedere temporală:)

Veronica spunea...

Mulţumesc!
Aş fi vrut să stau la tot festivalul. Aşa se zice, că primele zile te buimăcesc, n-ai timp să se aşeze.
Miercuri începe "micul" TIFF la Sibiu, o să văd aici ce n-am văzut la Cluj.

m. vklvsk spunea...

întotdeauna e bine să ai variante

Anonim spunea...

Hip, hip, uraaaaaaa!

Dar e abia începutul, de acum urmează altele, curierul, cum se ştie, sună întotdeauna de cel puţin două ori! :)

Radu

Veronica spunea...

Radu, mă tem că a fost chiar ăsta momentul cînd a sunat Curierul a doua oară. :) De fapt, nu mă tem. Gata cu tremuriciul.
Mă gîndeam la voi, cum sînteţi pe la tîrguri de poezie. Era poezie şi-n filme, şi erau şi scriitori mulţi în sală. :)

Anonim spunea...

felicitari, veronica. binemeritat.

Veronica spunea...

Mulţumesc!

Alexandru spunea...

Bravooo, ma bucur ca ai luat premiu cu coronita si astept sa publici scenariul pe liternet : )

Veronica spunea...

Mulțumesc, Alexandru. Coronița asta ține de cald. Mă rog, de răcoare... Că am și-o carte cu urechi lungi de așteptare. :)

Anonim spunea...

eeeei :) ce frumooos! felicităăări!

Veronica spunea...

Mulţumesc! Frumos e blogul tău! :)

zum spunea...

felicitari! ma bucur mult si abia astept si eu sa citesc scenariul pe liternet. de cand ai scris ca esti finalista m-am transformat intr-un mic suporter la distanta :)

'Colivia' mi-a placut si mie, l-am vazut in februarie la Berlinale (unde a luat si un premiu)

Veronica spunea...

Suporterii de la distanţă sînt şi singurii! :) Aşa că mulţumesc mult, mult!

Anonim spunea...

uff, mulţumesc mult, eu mă bucur chiar dacă nu-i pictat de mine. :)

tu primeşti mereu coroniţe, şi macii aceia aproape sigur tot asta erau. şi când am zis "ce frumooos" (fără să fi citit desigur scenariul) m-am bucurat în chip simplu că a venit aşa pentru afebrila oficială, ca să mai întărească oficializarea cu pricina.

Veronica spunea...

Da, Ora, am înţeles... Dar tot frumos rămîne blogul tău! :)
S-a bucurat şi afebrila, normal, ba chiar se bucură cu neruşinare în continuare; zice că mai ales fiindcă nu-i legat de cărţi, e pe o nişă înrudită, teritoriu necunoscut, are voie să ţopăie mai neruşinat, aşa... Cam ca un personaj simpatico-malefico-monstruleţ care i-a fost pseudonim la concurs.