31 ianuarie 2010

Dimineti

Mă trezesc tot mai devreme. Fără nici un efort mi se dăruiesc dimineţile lungi, rupte din noapte. Bîjbîi pe întuneric prin bucătărie, prin baie, prin cameră, deschid fereastra. Încet, încet, să nu trezim lumina. Curge zăpada topită prin burlane, o mierlă culege mere pădureţe, un cîine se ceartă cu vîntul. Aş vrea să prelungesc cît mai mult orele astea. Dar vine ora opt, îmi dezvăluie cearcănele, îmi dărîmă muşuroiul. Cînd se crapă de ziuă, ar trebui chiar să se audă un scrîşnet.

28 ianuarie 2010

Curajoasa foc

Aş vrea să am curaj. Să mă avînt, să pot duce lucrurile serioase pînă la capăt.
Azi am scris patru rînduri. Şi totul e la fel ca în scris; cînd cred că e gata, revin, revin.
Aş fi vrut zilele trecute să postez aici un capitol din cartea nouă sau măcar o parte din ceea ce mi-ar fi plăcut - dacă aş fi avut curaj şi-aş fi urmat invitaţia - să citesc în Bucureşti. Dar blogul, cu excesul lui de sinceritate, nu mă lasă să copiez nimic. Aşa că transcriu doar atît, cele patru rînduri de azi. Finalul capitolului 10. Cartea are 20 de capitole.

Şi-acum ne vom retrage încet, cu arătătorul apropiat de gură ne vom îndepărta de acest preţios ciob de trecut, doar pentru-a ne putea întoarce acolo tiptil, tiptil, căutînd fericirea orbitoare care justifică totul, în ziua apărării finale, atunci cînd sub un soare înclinat, cu ochii pentru totdeauna închişi, vinovaţii şi victimele îşi vor fi amestecat straiele.

27 ianuarie 2010

De la viata "deschisa" la cea "inchisa"


Treisprezece cărţi de-ale lui stau încolonate la mine pe raft. Verzi şi negre. Pe toate le-am iubit. Iar cînd te temi că nu mai urmează prea curînd alt roman al unui autor îndrăgit, apare un jurnal, să te bucure.
Despre cărţi nu-mi prea place să scriu. A citi e o îndeletnicire ca oricare alta, firească. Şi-apoi, senzaţia că le ucid, în prea puţine cuvinte. Dar despre plăcerea de-a le citi - asta da, uneori aş striga...

"Autoportretul scriitorului ca alergător de cursă lungă", de Haruki Murakami (Polirom, 2009) are tot ce îmi doream acum de la o carte.
Stau în pat, bine învelită, cu o pernă dolofană sub cap, şi citesc ca un bolnav care-şi soarbe ceaiul fierbinte. Ce leac fantastic!
Nu este deloc (numai) despre alergări, e mai ales despre scris. Eu aşa o iau, mai ales că pasiunea de-a alerga tot dinspre scris vine. A început să alerge după ce a devenit scriitor. Mai exact, după ce a scris "În căutarea oii fantastice", care l-a ţinut cu orele zi de zi în casă şi l-a făcut să fumeze trei pachete pe zi. Pentru ca acum să alerge două, trei sute de kilometri pe lună şi să participe la un maraton o dată pe an.
Murakami povesteşte despre declicul de la 30 de ani, momentul exact cînd i-a venit ideea să scrie un roman, despre renunţarea la stilul de viaţă "deschis" pentru cel "închis", cînd îţi pierzi prietenii cu care obişnuiai să te vezi, pentru aceia nevăzuţi niciodată, care speri să apară. Despre singurătatea inevitabilă a scriitorului de cursă lungă.
Cum nu mă îndur să subliniez, am înţesat cartea de bileţele galbene.
Iar la dulcele cuvînt "chichineaţă" am zîmbit şi m-am uitat iarăşi la numele traducătorului: Iuliana Oprina. Redactorul cărţii este Bogdan Alexandru Stănescu.
Aş transcrie pasaje după pasaje. Dar am ales foarte puţin, din zona care mă mişcă.

*
"În anumite aspecte ale vieţii mele, singurătatea a venit de la sine, dar poate că uneori am şi căutat-o voit. Mai ales pentru cei din breasla mea, singurătatea este, cu mici diferenţe, un lucru inevitabil în viaţă. Dar ea îţi macină sufletul şi ţi-l dizolvă ca nişte stropi de acid care se preling dintr-o sticlă. E ca o sabie ascuţită, cu două tăişuri. Pe de o parte îţi apără inima, pe de alta ţi-o sfâşie necontenit pe dinăuntru."
*
"Îmi propun să mă gândesc la râuri. Să mă gândesc la nori. Dar, în esenţă, nu mă gândesc la nimic. Doar alerg mai departe prin neantul meu plăcut în care eu singur m-am învelit, prin nepreţuita mea linişte. E o senzaţie minunată. Poate să zică oricine ce vrea."
*
"Scriitorii cu talent înnăscut sunt capabili să scrie liber, fără să facă nimic (sau orice ar face). Cuvintele li se revarsă natural din peniţă ca apa din izvor şi dau naştere unei opere. Nu trebuie să depună nici un efort. Mai rar, dar există pe lume şi asemenea oameni. Din păcate, eu nu mă număr printre ei. Nu mă mândresc cu asta, dar oricât m-aş uita în jurul meu, nu văd nici urmă de izvor. Dacă nu iau dalta şi nu lovesc cu ea în stâncă până fac o gaură adâncă, nu am altă cale să ajung la vreo sursă creatoare. Ca să scriu un roman trebuie să mă exploatez fizic, să investesc timp şi efort. Trebuie să scobesc o gaură adâncă de fiecare dată când vreau să scriu ceva. Dar făcând asta timp îndelungat, descopăr noi pînze de apă şi ajung să găuresc roca dură cu mai multă eficienţă în ce priveşte tehnica şi efortul fizic. Dacă simt că seacă un izvor, pot să trec imediat la altul. Cei care se bazează doar pe izvorul natural nu au această posibilitate."

Despre carte a vorbit, acum cîteva zile, Dan C. Mihăilescu. Cu o încîntare la care, desigur, subscriu!

26 ianuarie 2010

Iluzie


Era o astfel de viaţă.
Iată de ce azi-noapte am vrut să închid blogul. Dar oricum e aproape ca şi inexistent. Izolarea asta a lui, atent cultivată, e singura calitate reală. Cum să i-o iau?
M-am mulţumit să şterg, să tot şterg.
Slavă nimicului.

23 ianuarie 2010

Frumusete de simbata


Era o astfel de zi.

16 ianuarie 2010

La borcan

Aş fi putut trăi oriunde în această perioadă: în altă ţară, pe vreo insulă, în vreo cabană izolată ori într-un borcan. Am ales borcanul: într-o poveste, la mine acasă, cu capacul bine închis.
Nimeni din zonă nu mi-a simţit lipsa, nimănui din zonă nu i-am simţit lipsa. Puţine semnale din preajmă au spart izolarea; cînd şi cînd, foarte rar, cineva îşi amintea nu de mine, ci că s-ar putea să aibă nevoie de mine, de urechile mele; dar scrisul e egoist, n-am avut nimic de dat şi nimic de primit; dar astea nu-s lucruri de zis oriunde şi-oricui; confesiunea ar fi dărîmat schela fragilă. Şi-acum, plata: cîteva reproşuri mai egoiste chiar decît fuga, ele însele confirmîndu-mi că am făcut bine cînd n-am băgat în seamă bruiajul ocazional al telefonului.
Şi traducerea e gata. Şi cartea e gata. Simt nevoia să ies din borcan, ca la finalul vreunui supliciu? Nu.
La borcan! Ce de figuri de prieteni pe curburile de sticlă! Mă mai joc o vreme cu ei: Laura, originalul ei, o bufniţă, căţelul Punkte, vîntul, mama Clapoancă...



Sus: pagină din "The Original of Laura", de Vladimir Nabokov.
Jos: cartea mea, nou-nouţă. Nu le-am lucrat în paralel; întîi a fost cartea, apoi traducerea.
Doar traducerea am predat-o, cu cartea mă mai joc.


Cărţi în 2010 la Polirom

15 ianuarie 2010

Tiuk! alb

A apărut Tiuk! de iarnă, şi-s atîtea de citit...
Ediţia e dedicată rockului rusesc, are multe traduceri, plus o anchetă simpatică despre relaţia scriitorilor cu muzica.

5 ianuarie 2010

SF

2010 - sună cam SF, dacă stai să te gîndeşti. Nu credeam să prind nici măcar anul "2000, cînd nu vom mai fi copii". Credeam, sinceră să fiu, c-o să mor făcînd un copil. Constat că-i destul de plăcut să mai trăieşti, încercînd să faci cărţi.
*
Cărţi anunţate pentru 2010.