30 aprilie 2009

Ars Flatulatoria


Siesta se face, în două zile la rînd, cu cărţulia asta. Şi se rîde, şi se rîde... Şi te scarpini în cap întrebîndu-te cum să faci să o recomanzi în revistă, că orice citat ai vrea să dai, parcă nu prea merge, deşi totul e delicios. Delicios e cam riscant spus...
Să încercăm aici. Şi să încercăm începînd cu titlul. "Meşteşugul bunei pârţâieli", de Pierre-Thomas-Nicolas Hurtaut. Era să zic "de Şerban Foarţă". Păi, da. Fiindcă e cam zgîrcit şi neavenit să zici "traducere de". Fără forţa lui Foarţă, e limpede că n-am fi avut cartea asta nici acum, nici prea curînd. Luaţi în calcul doar anul din mica prezentare: "publicată în 1751, Ars Flatulatoria sau Meşteşugul bunei pârţâieli este un clasic al literaturii comice şi pseudo-medicale"... e limpede că nu degeaba au trecutără peste 250 de ani. Apariţia asta se datorează celui ce a rescris-o în limba noastră.
Încă de la început, Foarţă ne face cu ochiul din poemul introductiv. Ne plasează cu un gest flamboaiant o strofă impecabilă, în coada celor trei existente, de nici nu ţi-ai fi dat seama de "fraudă" dacă nu era o steluţă şi explicaţia în josul paginii: "Strofă apocrifă, compusă de tălmaci, / anume pentru domnişoara L.A."
Cartea face parte din colecţia "Dulapul îndrăgostit", coordonată de Laura Albulescu. Editura Art. Cărţile acelea frumoase, cu fundiţă ca de cadou.
Ce să mă aventurez să mai zic? Că avem definiţii, clasificări, demonstraţii, cauze, efecte, utilitate, metode de disimulare, reguli, axiome, istorii cu diavoli alungaţi şi, evident, concluzii?... Despre Pîrţ, desigur! Că titlurile în sine sînt o poveste? Că peste tot dai de cuvinte care stau în cap, în mîini, fac tumbe peste secole? Să mă aventurez să dau vreun citat? Despre care dintre "dânsele"? Fiindcă pot fi provinciale, menajere, de fecioară, de domnişoară, de femei căsătorite, rusticane, de bătrîne, de brutari, de croitori, de geografi, de femei galante, citadine sau de încornoraţi!... Cartea e presărată cu reproduceri după Goya, Bosch... Nu mă ascund după ele, dar uite c-am ajuns la Epilog. Şi dacă încă nu e clar ce şi cum, iată şi titlul final: "Istoria craiului Pârţ-în-vânt şi a crăiesei Amazoanelor".
De căutat, din aceeaşi colecţie a Editurii Art, "Încă o zi infectă... sau 365 de motive de a nu te ridica din pat", de Pierre Enckell. O colecţie de calamităţi adunate de prin jurnale veritabile, ale scriitorilor şi personalităţilor, alcătuind un jurnal posibil, un caleidoscop al chestiilor nasoale întîmplate într-o aceeaşi zi mai multor persoane. Un jurnal al pesimismului. Umor negru. Funcţionează ca antidepresiv, ca şi "Meşteşugul bunei pârţâieli".

18 aprilie 2009

Am atitea...



Era o astfel de zi. Aveam atîtea de spus, încît mai bine nu spuneam nimic.

După patru luni în care literalmente zi de zi, de dimineaţa pînă seara - program 9-9 - doar în cartea asta am trăit, va fi greu să îmi găsesc echilibrul. Foile s-au mutat toate în stînga. În dreapta e gol. Şi-ţi scriu, căutînd să-mi aud glasul.

În blîndeţea orelor, azi, am căutat să învăţ să domesticesc timpul, să îl aduc iarăşi de partea mea, făcînd totul încet, încet, ca un om bolnav care merge ţinîndu-şi palma apăsată pe operaţie. Am petrecut ore în şir mutîndu-mă de la fereastră în pat, şi iar la computer, şi iar la fereastră, iar şi iar, privind vrăbiile şi florile şi vorbind cu crăiţa. Să învăţ să stau, să mă gîndesc, să mă bucur de tic, să mă bucur de tac, să aştept, să dau la spate tristeţea finalului. Tic. Şi tac. Să te aştept. Am stat singură cu orele, învîrtindu-mă pe aici, incapabilă să scriu, citind un pic, străduindu-mă să pierd timpul ca şi cînd asta în sine ar fi o activitate!
Vine vara, dar eu parcă abia acum am ieşit din iarnă, mă uit mirată la tot ce e-n jur. N-am avut sau nu-mi amintesc la celelalte traduceri să fi avut sentimentul ăsta ciudat, de timp supt, dispărut. De parcă patru luni, exact între Crăciun şi Paşte, am trăit chiar în carte, fericită într-o lume paralelă, preocupată de viaţa de hîrtie, şi-abia acum văd iarăşi în jur şi mă mir, şi nu înteleg ce rost am, ce să fac... Unde să-ngrop tristeţea şi unde să sap ca să dau de bucurie? Şi îţi scriu ca şi cînd ăsta ar fi drumul, un drum timid de cuvinte, dinspre carte spre viaţa adevărată. Şi tic. Şi tac.

Au fost odată un rege, o damă şi-un valet...


6 aprilie 2009

Jurnal pitic


Înapoi în basm.

5 aprilie 2009

Jurnal de zbor



Ce simplu se transformă un basm într-un coşmar.

4 aprilie 2009

Jurnal



Era o astfel de zi.