31 ianuarie 2009

Straturi



Era o astfel de zi.

15 ianuarie 2009

Am

Am o pasăre pe inimă.

7 ianuarie 2009

Mai traiesc

Mă întîlnesc cu un fel de fostă colegă. Aleargă după ştiri. Ca întotdeauna. Vorbeşte continuu. Turuie. Huruie. Vîjîie. Aflu tot ce mişcă într-o lume de care am fugit. Fug. Nu m-a mai văzut pe nicăieri. Dar nici nu mă întreabă ce mai fac. Turuie, huruie, vîjîie. "Mai trăieşti?", atît mă întreabă. Oricum, nu mă lasă să răspund. Răspunsurile s-ar pierde în aer ca praful de la marginea şoselei, în urma unui autocar grăbit. Pa. Pa. Pa. Îmi iau umbra şi mă duc în plata iernii.

Cu cît e mai mititel ibricul în care înotăm, agitîndu-ne din răsputeri să ne menţinem la suprafaţă, turuind, huruind, vîjîind, cu atît e mai mare impresia că nu există viaţă dincolo de el.

Cînd eram mică, i-am zis o dată mamei că vreau să mă fac vînzătoare de şosete. Intuiam, cumva, că există viaţă dincolo de ibric. Greşeam ţinta, dar era ceva, ceva... Tata lucra noaptea la proiecte, îngropat între vrafuri de ozalid, în timp ce mama încerca să doarmă în canapeaua învăluită în fum greu de ţigară. Erau mîndri de hărnicia lor. Şi eu? Eu visam să vînd şosete şi să cînt sub salcie.

Am avut o zi bună. Iată.
Am vorbit iar cu cîinele cu pulover albastru. I s-a rupt un pic în spate. Brava lui, trăieşte!
Altui căţeloi chiar i-am spus că-l iubesc.
Mi-am luat birou nou, mai lung, trebuie să fac o fandare răsfăţată pînă la dicţionarul din colţ.
Şi am semnat o hîrtie ce-mi asigură fericirea lunilor viitoare. M-am înrobit dulce. Cu supuşenie şi dragoste, seara, mi-am alcătuit graficul de lucru.
Mai trăiesc. Există viaţă dincolo de fiecare curte din care ieşim. Şi e dulce, dulce amăruie, şuie, şuie, şuie...

Toate acestea i le povesti cu glas şoptit, aproape pierzîndu-şi răsuflarea, o mierlă unui mătăsar, pe o creangă a mesteacănului de pe aleea Turnului Roşu.