31 decembrie 2008

La multi ani!



Trec în noul an fericită să citesc o carte în limba engleză, pe care sper să o pot traduce în română, confruntând pe alocuri cu o ediţie germană, tradusă din rusă.
Alt traseu: 1968, 1967, 1927, 1960, 2008, 2009.
Tuturor rătăciţilor, fericire maximă şi cumplit de personalizată!

28 decembrie 2008

Computerless Solitaire

Şi el vorbea cu patrupedele, cu păsările şi cu peştii...

Nu ştiu cum îl cheamă, nu ştiu de unde a apărut, azi l-am văzut pentru prima oară. De la geamul de unde până mai ieri nu se vedea decât un şantier înconjurat de mocirlă, l-am privit ca pe-un dar. Copilul singur, copilul câine, jucând Solitaire fără computer. Mergea în patru labe, îi chema, îi alinta, îi învăţa să se rostogolească pe gheaţă, patinau împreună îmbrăţişaţi, apoi se odihneau, nu se grăbeau nicăieri.
Din toate mizeriile ce s-au scurs de pe acoperiş înainte de-a veni gerul, aşa s-a ivit micul patinoar magic, locul de unde acum răzbătea câte-un icnet animalier.
Numai văzându-i, am jucat şi eu de la fereastră un pic de Computerless Solitaire.

video

video

27 decembrie 2008

Alb şi Tiuk! de iarnă



"La urma urmei, pentru a trăi fericit, omul trebuie să aibă, când şi când, câteva momente de perfectă pustietate" - "Ochiul", de Vladimir Nabokov.

***

A apărut Tiuk! de iarnă.
Cuprinde şi un chestionar, "10 întrebări nu prea literare pentru un scriitor", la care au răspuns peste douăzeci de autori - scriitori, artişti... Un astfel de grupaj n-ar încăpea în nici o revistă pe hârtie.

Mi-au plăcut cuvintele lui Ioan Moldovan:
- Cum ai devenit ceea ce eşti acum?
- Murind puţin câte puţin. Asta-i viaţa şi arta.

Mai răspund Mitoş Micleuşan, Iulian Băicuş, Marin Mălaicu-Hondrari, dar şi Berti Barbera, Dan Perjovschi şi, şi...

24 decembrie 2008

In ajun

Ninge dezmăţat şi tandru / Pe aleea cu castani.

Interpretează:
Un beţiv, în faţa Oficiului Poştal nr. 6 din Sibiu, ajunul Crăciunului.
(dezmăţat şi tandru privind după femeia cu un dicţionar în braţe)





20 decembrie 2008

De dupa colt

Sînt lucruri pe care le-ai scrie pe un blog secret, departe de orice ochi cunoscut. Că nu e ca şi cum nu le-ai spune deloc. Ca animalele accidentate în desene animate, care dau colţul casei pentru a striga de acolo.
Se întîmplă fel şi fel de lucruri şi lucruşoare cînd termini cartea şi, brrr, tot ce ai scris în dormitorul tău în cîţiva ani (departe de orice alţi ochi fiind nu numai paginile, dar chiar propriile tale expresii de pe chip), toate astea apar în litere tipărite, puse pe o tavă, la îndemîna cui s-o nimeri (şi, vai, mai ales a cunoscuţilor, cei mai răi cititori posibili). Şi tu cu mîna ta întinzi tava, taina se sparge. O parte va rămîne în sertare, pe cînd alta zboară aiurea, şi înţelegi iar că e vorba de fapt de o ruptură, mai mult decît de o dăruire.
Şi n-ai cum să nu cazi. Începe vînătoarea, ascunde-te bine.
Un prieten de demult mă întreba zilele trecute dac-am mai scris ceva. Îşi exprima - scuze, dar chiar aşa a fost - un soi de mîndrie... Şi se văita de singurătate, de plictiseală. Nu i-am putut spune. Îmi păstrez convingerea că unele lucruri trebuie descoperite, nu arătate cu degetul. În schimb, l-am sfătuit să-şi facă o zi frumoasă: să intre în librărie şi să caşte gura. La tot, în general! Să se simtă bine, cine ştie ce va descoperi... Nu poate, mi-a zis, fiindcă are rezervare la frizer. Numai bine!
Şi din cauza asta n-am făcut o lansare la Sibiu. Am tot ezitat, aşa s-a întîmplat. Sînt oameni care vor să vadă cartea datorită numelui de pe ea. În numele prieteniei... Dar în condiţiile astea, cartea în sine nu mai există. Eu, cel puţin, nu vreau aşa. Ei îi e bine în raft, iar mie în cameră.
Se poate însă şi invers. O prietenă cu care pierdusem de mulţi ani legătura a luat-o, fără să ştie măcar cine e purtătoarea numelui necunoscut. Şi-a dat seama acasă că e fosta ei colegă...
Apoi, altă prietenă veche m-a căutat să-i semnez cartea; volumul era descleiat, răscitit. Am aburit coperta cu două ceşti de cafea, am povestit vrute şi nevrute... Am constatat, uluită, că ea seamănă mult mai mult cu femeile din cartea mea decît mine.
Ce vreau să strig eu de aici, de după colţul blogului umbrit? Că te cam doare la răsfoire, cînd cititorul se năpusteşte asupra cărţii doar fiindcă te cunoaşte pe tine, autorul. Că e plăcută rana descleiată, în special atunci cînd cititorul habar nu are cine eşti.
La Diverta, un bărbat necunoscut nu se mai dezlipea de pagini. Stătea în picioare lîngă raft şi citea, şi citea, zăbovind pe rînduri... Îl priveam pe deasupra unui raft cu pixuri şi creioane şi am simţit că, în golul uriaş căscat în ultima lună, necunoscutul acela e prietenul meu.


18 decembrie 2008

Ori il pierdui, ori mi-l fura



Cioara avea două nuci. Una i-a căzut cînd încerca să o spargă. A privit-o fără să se sinchisească, înclinînd doar capul într-o parte. Poc sec pe trotuar.
De învăţat de la păsări: calmul în situaţii critice.
Şi mi-am amintit de bunicul Mitică. După ce venea din oraş şi constata că iar îi lipseşte ceva, spunea calm, ridicînd din umeri: "Ori îl pierdui, ori mi-l fură".

5 decembrie 2008

Tricky

video

Finalul apocaliptic al concertului Tricky, de la Sala Palatului din Bucureşti. Tricky cu mînuţa lui ajuta oamenii să urce pe scenă, îi îmbrăţişa... N-a semănat cu nimic de la Sibiu - fără garduri, fără gardieni. Bisul a durat cît tot concertul, sala era în picioare. Mai multe scriu în SDC.

2 decembrie 2008

Cuptorul alb

Citesc pe rupte, cînd o să mă opresc va fi un semn bun, înseamnă că voi fi în stare să.
Nu poţi să citeşti cînd scrii, nu poţi nici să scrii cînd traduci, nici să traduci cînd citeşti altceva. Nu merge cu sertăraşe. Glob unic. Şi mai întîi trebuie să te plimbi. Să te încarci. Apoi trebuie să te goleşti bine, bine, de toate. Să te scuturi ca un cal în frisoane, valuri, valuri. Şi mai trebuie să şi taci în nenumărate chipuri. Iarna e bună pentru toate astea, iarna camera ta devine cuptorul fierbinte al pîinii din vis.