26 martie 2008
Fericirea e un pitic (2)
Pentru prima oară de cînd mă ştiu, scriu cu plăcere - sau, mai bine zis, cu un soi nou de plăcere, cu bucurie; sînt mai veselă decît un pitic vorbind cu o ciupercă. Unde-s tristeţile, unde-i încrîncenarea, unde-i întunericul în care-mi căutam inspiraţia? Scriu în dormitorul scăldat în razele soarelui. Vai, oare sînt bolnavă?
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
3 comentarii:
Curios, am scris întotdeauna numai
cind eram bucuros. Sau poate că scrisul în sine mă făcea fericit!!!
Poate greşesc, dar mi-aş permite un joc: prima propoziţie să fie întrebare. Iar a doua, răspuns.
În cazul acesta, mi s-ar potrivi şi mie. Sînt fericită cînd scriu, cînd am ce scrie, cînd termin.
Ce încercam să spun e că înainte căutam mereu parcă toată negura şi tot răul, să le scot, să scap de ele ambalîndu-le în cuvinte. Să mă debarasez punînd în fraze. Acum însă, pentru prima oară scriu cu seninătate şi bucurie, căci subiectul e dintre cele mai vesele.
Veronica,
Ce bine ar sa ma prinda si pe mine o ploaie celesta si sa ma inbolnaveasca de scris cu seninatate.
Trimiteți un comentariu