1 februarie 2008

Ariciul

El e ariciul meu. Am dat nas în nas astă-vară, într-o seară, tîrziu, cînd veneam de la nu ştiu ce festival. Îmi amintesc doar că aveam în spinare trepiedul aparatului foto şi mă gîndeam că chestia asta în husă neagră trebuie să semene cu o armă. Cine putea să se ia de una care merge cu mitraliera în cîrcă? Poate numai cine n-a citit Sorokin!
În plus, am un mers anume, mersul de una singură, mai grăbit şi cu capul aplecat, îl exersez dintr-a şasea, de cînd veneam singură printre blocuri şi pretindeam că-s băiat, cu părul strîns sub guler. Încercam să simulez chiar şi un fel de cocoaşă!
Dincolo de armele de tot felul, trebuie să zic că, de fapt, asta mi-a plăcut mult în Sibiul lui 2007: puteai să vii pe jos la orice oră, era lume mereu pe bulevarde şi nu se lega nimeni de nimeni.
Ariciul... ariciul traversa strada chiar în dreptul scării mele, o semisferă ridicată pe picioruşe mici, tupilîndu-se foarte caraghios, în viteze diferite, cu opriri bruşte. Îl urmăreau două pisici care mergeau aşa, uluite, cam în diagonală, cu gîturile sucite, semn că nu mai văzuseră, nici mirosiseră aşa ceva în viaţa lor.
Eu, femeia cu mitraliera, mai văzusem, cum nu (seara din balconul de la Piteşti, exact aşa, îl vedeam traversînd, apoi strecurîndu-se pe sub frunze uriaşe, mereu la aceeaşi oră...). S-a oprit între trifoi, l-am sîcîit o clipă cu blitz-ul, mulţumesc frumos, drăguţule!
E plin de animale pe aici, trebuie doar să fii atent. Eventual să îţi cumperi un binoclu. O să povestesc altă dată de bufniţele cu pui - cu ochi ca girofarul, portocalii şi rotitori -, cărora le-am făcut şi jurnal! L-am găsit zilele trecute...

19 comentarii:

Anonim spunea...

dap'... Sibiul nu va mai fi niciodată ca Sibiul în 2007, nici măcar aricii nu vor fi la fel:)

io locuiesc în cartierul cu urşi din Braşov, pe unde trec des arici pe stradă, pentru că e un cartier tăiat între Carpaţii Orientali & Carpaţii Meridionali, aşa că şi urşii sînt la ei acasă, noi sîntem în ospeţie, nu ei. dar aricii chiar au ceva care îşi face loc în amintirea noastră. io-mi amintesc şi acum de ariciul de la Lacul Comsomolist din Chişinău, pe care l-am întîlnit cu vreo 13 ani în urmă, cred, ne plimbam, eu şi cu frate-meu, şi a apărut el; ariciul din faţa blocului, ariciul care urca pe scări, ariciul de oe Molidului, ariciul de la şaşlîk, ariciul de pe Tîmpa, ariciul bătrîn căruia-i place să stea la cîţiva metri cînd mă antrenez în pădurea de pe Tîmpa...

Veronica spunea...

Am văzut un arici vara trecută în Braşov, în faţa gării, în parcare.
Dar primul din viaţa mea l-am văzut cînd făceam plajă în grădina din Timişoara. Nimeni nu mă credea, aşa că într-o zi l-am luat pe făraş, l-am dus în casă şi i l-am arătat mamei, apoi l-am plasat înapoi pe orbită, între gard şi tufa de căpşuni.
Următorul şi-a făcut apariţia în Cişmigiu, tocmai mă cerea prietenul de soţie, eram studentă, speriată ca naiba, am lăsat bărbatul şi-am fugit după arici.

Arici urcînd pe scări n-am văzut. Cum?

Anonim spunea...

Văd că mai sînt amatori de arici! Eu m-aş lega de altceva... Dar mai încolo... că văd că e concurenţă...
Aş vorbi de femeile cu mitralieră (nu cred că e pomenit întîmplător Sorokin... are adresa la acela care chiar a tradus din el... Vakulowski... acela care a răspîndit, candid, zvonul că am murit, prin 2005 parcă... apoi...şi-a cerut scuze... murise Emil Iordache... numai că eu a trebuit să dezmint pe la reviste vestea... nu se uită...), aparent cu mitralieră... căci kaştoacele de la conservator, ce trec pe Cuza Voda... sau cele de la liceul Octav Băncilă au şi ele în spate, în huse, violoncele... Mă aştept să se aşeze pe burtă şi să tragă în toţi, golind strada, rîzind feroce... spalîndu-şi cizmoancele în sîngele proaspăt...

Anonim spunea...

Vai!!!

Veronica spunea...

@hobbitul: La pagina 8 din noul număr al SDC, deja pus pe net, este o fotografie dulce, cu un pisoi înarmat, pîndind la o fereastră. Două pagini mai încolo e rubrica dvs., pe care tocmai am citit-o. Au ceva în comun toate astea, în pisisfera lor.

@Piticul: Da, vai! Ce de sînge pe trotuar. Fetele, nici alea, nici altele, nu ar trage în nimeni... Nu sîntem în povestea lui Sorokin.

Anonim spunea...

Eu cred că ar trebui să fim mai atenţi cu viaţa altora, chiar dacă avem şapte capete, deci şapte vieţi... Ce importanţă mai au scuzele cînd Hobbitul a primit telefoane alarmate, e-maluri de la alde Nimigean care il anunţa, horror, că a băut o noapte întreagă cu Radu Andriescu, fiindcă el, Hobbitul, a murit? Şi cînd... Treacă de la noi... Hobbitul a povestit atunci la toţi... prea era de oaie.. Pentru numele lui Dumnezeu, era vorba de viaţa unui hobbit!!! Cu asta trebuie să nu ne cam jucăm... Aricii s-au aricit şi mai tare... Aporopos, a murit M. Vakulowski, e fain?

Anonim spunea...

Mie aricii îmi plac cînd se tund! Atunci nu mai înţeapă! Sînt şi arici care se dau de trei ori peste cap şi devin Prinţese subţirele sau Prinţi vînjoşi... Dar ariciul de mare cum este? Uuuuuu!

Veronica spunea...

Piticuţ, eşti sadic? Cum să tunzi ariciul? Ai uitat cum vă tăia Albă ca Zăpada barba pe trunchi? (şi eu mi-am imaginat că pe propriile voastre trunchiuri!)
Dar e drept că-s drăguţi puii de arici, întorşi cu burţile roz în sus, numai piele şi piele.

Anonim spunea...

Aoleo! Cum pe propriile noastre trunchiuri? Păi ne-ar fi betegit pe viaţă. Îţi închipui Pitic fără barbă? Nu, de o mie de ori nu! Dar Pitic fără lăbuţe de apucat pe Albă ca Zăpada chiar de zăpadă? Ei? Că noi o mai trăgeam din cînd de zăpadă, ca să nu facă ţurţuri pe acolo....

Anonim spunea...

Hm! Uite că şi eu fac greşeli! "Că noi o mai tragem din cînd în cînd de zăpadă, ca sî nu facă ţurţuri pe acolo..."

Anonim spunea...

Unul din capete îmi spune că e ceva aici care nu e în regulă. Dar ce?

Veronica spunea...

A, m-am prins! Şaptecapete se uită la şapte pitici. Dar aici e un singur Pitic.
Asta nu-i în regulă. Şase dintre capete sînt suspicioase şi poate chiar cam nefericite.

Anonim spunea...

A, vrei să mobilizez şi pe ceilalţi şase pitici? Dar numai Albă ca Zăpada făcea faţă la toţi!!! Şi-ncă doar cînd se prefăcea că doarme...

Veronica spunea...

Nuuu... mie-mi place Piticul. Uite, şi articolul se numeşte Ariciul. Iar Albă ca Zăpada, să ştii, se topea doar după unul dintre pitici.
Şaptecapete va găsi alte întrebuinţări, sînt convinsă. De fapt, mereu le menţionează. Sînt curioasă cum funcţionează duminică.

Anonim spunea...

Duminica fucţionez cu toate cele şapte capete... pe bază de lecturi şi singurătate...

Anonim spunea...

Te-ai înţepenit în ariciul ăsta? Ciudat!

Veronica spunea...

E greu cînd ai două bloguri, sufragerie şi dormitor adică.
Cum o fi să ai şapte case?... Oribil, nu?

Anonim spunea...

"saptecapete", daca te interesează cum fu, fu aşa:
am primit un mesaj pe mail că... a murit (mi-e penibil să vorbesc despre asta, dar dacă trebuie...). eu, mare fan, nevenindu-mi să cred, deşi conştient că oamenii mai şi mor, mai ales că rămăsesem recent fără un prieten, pur şi simplu l-am întrebat pe alt prieten, din Iaşi, dacă e adevărat. atît! n-am răspîndit nici un zvon, am întrebat un prieten, pe mess, dacă e adevărat! (doar pt că era vbde Brumaru, încă o dată, de obicei nu-s deloc sensibil la astfel de ştiri). acel prieten-scriitor şi-a întrebat prietenii dacă e adevărat. aşa întrebarea mea provocată de acea "ştire" în care n-am vrut să cred a devenit "zvon". păi de ce eu am răspîndit "zvonul". de ce nu prietenul scriitor din Iaşi? (nu insistaţi, n-am să vă spun despre cine e vb). în fine, n-a fost o "glumă" sorokiană, şi nici finalul nu e sorokian. apropo, se scrie VAKULOVSKI, nu VakuloWski, viu sau mort.

Veronica spunea...

Îmi place să cred că s-au liniştit lucrurile. Bietul meu arici se sperie şi îi cad ţepii. De la doar o întrebare să se ajungă la asta...
Poate că totul e spre bine: se lămureşte astfel buba veche.