17 ianuarie 2008

Carte si costum de pirat

O să spun mai întîi că mi s-a părut oribilă cartea pentru copii dotată cu telefon mobil. O carte care ţipă, brrr, ce invenţie!
Apoi, în altă librărie, m-am întors doi paşi, ca să mă uit mai bine: o carte cartonată, mare, frumos colorată, lucioasă, avea prins un cuţit, un cuţit baban, cu lamă lată şi mîner auriu (din plastic moale, inofensiv). Sub titlu scria "Carte şi costum de pirat". Oh! Iar dedesubt era o "Carte şi costum de prinţesă". Cu, vai!, o baghetă magică ataşată!
Erau frumoase, zău că erau...
Şi mi-am amintit pe drumul spre casă de o felicitare pe care am primit-o pe la 4-5 ani de la Sănducu, prietenul meu din bloc (şi mi-am amintit chiar de el, cum îl îmbrăcase maică-sa într-o zi în costum vişiniu de catifea, cu cămaşă albă, da, da, volane ieşite pe la mîneci, un mic marchiz nepotrivit la joaca în nisip, îmbufnat, şi biata de mine nevoită să îl împac, hai, că nu e urît...).
Felicitarea înfăţişa o zînă, păr de aur ce-i depăşea tălpile mici suspendate în aerul alb, rochie galbenă şi, peste toate, un sclipici fin, cu străluciri vizibile doar la o atentă înclinare, cu ochii mijiţi... Cîte dorinţi n-am irosit (în acele momente ale copilăriei - cu o aţă colorată legată la încheietura mîinii, sau cu osul din pieptul de pui tras cu degetele unsuroase, să se rupă mijlocul spre tine ca să se îndeplinească), da, cîte dorinţi n-am irosit cu gîndul la acea felicitare! "Să zbor", "Să zbor", "Dă Doamne să zbor"... Mi-o fi de folos cîndva, parcă poţi să ştii, poate în vreun ultim salt, din vreo căsuţă din copac. "Carte şi costum de locatar de căsuţă de copac".

P.S.: Peste cîţiva ani, mă îndrăgosteam de Iuri Gagarin, dormeam cu poza lui sub pernă. Deveneam, deci, realistă: cu Gagarin alături, chiar aveam şanse să zbor.

16 comentarii:

Anonim spunea...

Un poem pe care regret că nu l-am scris eu! Dar scotocesc prin vrafuri să găsec cartea cu Prinţese, tradusă de Foarţă...

Veronica spunea...

Ei, iar vreţi să mă simt eu prost... Nu e poem - nu ştiu să scriu poeme -, e o biată însemnare de jurnal.
Dar vă invidiez eu, pentru cartea cu prinţese. Am răsfoit-o doar în librărie. Superbă! Şi mai am şi alte restanţe - nici pe cea cu bunici n-am luat-o încă! Şşş...

Anonim spunea...

Hahaha! Eu am fost îndrăgostit mult timp (clasa a patra, a cincea) de femeia aceea infernală, însemnată, cu un crin de fier înroşit, în carne... soţia blestemată a lui Athos, din "Cei trei muşchetari" Şi de Becky, comcomitent, "logodnica" lui Tom Sawyer!!! De o femeie reală m-am îndrăgostit, prin a treia, ducîndu-mă la teatru şi văzînd o actriţă blondă, dulce, Virginica Bălănescu... Juca pe Ileana Cosînzeana... într-o piesă de Alecsandri...

Anonim spunea...

corect: concomitent... e de groază cum scriu...Dar Gagarin era un soi de extraterestru... mă mir că nu te-ai îndrăgostit de o căţeluşă, parcă Laika, şi ea premergătoare a zborurilor spre lună... Însă primul act de gelozie l-am avut la 4 ani, cînd am înconjuart cu mînuţele talia, mai exact fundul, că eram mic de tot, mamei, nelasînd-o să danseze la o petrecere şcolară... Şi n-a dansat, săraca, deloc, că plîngeam...

Veronica spunea...

Interesant actul de gelozie cu mama. Ar fi păcat să îl analizăm.
Mai bine să încercăm să ni-l imaginăm. Dulce. :)

Da, Gagarin avea o barbă aspră, se vedea bine în fotografie, deşi el sigur că era proaspăt ras. Bărbia şi o parte din obraz purtau o nuanţă albăstrie. Ucigătoare pentru o biată fetiţă care vrea să zboare.

Anonim spunea...

Dar fetiţele se pricep deja la bărbile albăstrii ale bărbaţilor raşi proaspăt? Ele zboară călare pe libelule, doar se ştie...

Veronica spunea...

Nu se pricep, dar pricep!
E complicat de simplu.

Anonim spunea...

Bine că pricep măcar, deşi nu se pricep, cum zici...!!!

Anonim spunea...

Dar eu cred că se şi pricep cumva, din instinct... Care la Fetiţe e doldora de nuanţe, de ciudăţenii...

Veronica spunea...

Instinctul, da, asta le face să priceapă, fără ca ele să SE priceapă cîtuşi de puţin. O culoare, un miros, un sunet, un gest, fetiţele ştiu să le descifreze în micile laboratoare portabile. Dar nu o fac - nu, încă nu fac analize (de analizat se îmbolnăvesc mai tîrziu!). În copilărie rezultatul vine de la sine: ochi mari, un geamăt discret, o amintire ca o amprentă discretă pe un geam aburit. Şi ne amintim peste ani, aşa, ca şi cu barba lui Gagarin.
Băieţeii?

Anonim spunea...

Băieţeii sînt fascinaţi de misterele alcătuirii femeilor... Le pîndesc... Găsesc într-o zi, în "closetul familiei" un vălătuc de vată însîngerată, de un roşu strident... Nu ştiu ce înseamnă... Băieţeii miroase tot, duc la nas şi se gîndesc: ce o fi cu izul acela? Băieţeii au uneori întîmplări de basm, cînd, deodată, li se prezintă ca pe tavă, într-o vizită, de către o femeie adormită neglijent, într-o cameră mai dosită, li se "arată" clar muisterul... Atunci ei observă ciudăţenii proprii, în premieră...

Veronica spunea...

Băieţeii probabil se bucură. Dar fetiţele se sperie. Ce-i drept, fetiţelor li se arată misterele de după copaci, ca nişte animale sălbatice, de pradă, cam pe neaşteptate şi cam agresiv, şi se mai aud şi şoapte de neînţeles, chemări obraznice care o să le bîntuie, ca femei, şi zeci de ani mai tîrziu.
Un trup care doarme e de preferat, e un fel de animal blînd, supus, aproape oferit.

Anonim spunea...

Observ că băieţelul s-a emoţionat, scrie cu greşeli... Nici pînă acum nu ştie dacă doamna aceea dormea... sau doar se prefăcea că doarme... Ei, dînşii se joacă, sînt soldăţei, au săbioare curbe, cu canafuri roşii, săbioare cu care taie aerul viteji... Pînă îi strigă mama lor şi-i cheamă acasă, la mîncare...

Veronica spunea...

Iar mamele băieţilor mi se pare că sînt mai dulci, îşi păstrează feminitatea timp îndelungat... Probabil nu se simt ameninţate, nu-s alte femei (în devenire) pe lîngă ele, nu apar sînişori mici care împung aerul, ci săbioare de viteji, iar feminitatea lor nu are decît de cîştigat...

Anonim spunea...

Da, mamele băieţeilor sînt mai avantajate, nu le concurează fetiţe neruşinat de fragede... Dimpotrivă, maică-mea, ţin minte, mă alinta mereu cu "bărbăţelul meu"... şi se topea de dragoste...

Veronica spunea...

...şi mai ales acele mămici care au un singur "bărbăţel". Foarte frumos, un răsfăţ care dospeşte de dragoste. Ce scandalos ar fi interpretat însă un tată care şi-ar răsfăţa unica fetiţă cu "femeiuşca mea"!