30 decembrie 2007

Îngerul la inventar şi "Camera obscură"

Era o astfel de zi.















Cînd ţii ceva ascuns în tine prea mult timp, fie o să scrii ca din puşcă, fie deloc. Recunosc că mi-e greu. N-o să iasă.

"Camera obscură". Spuneam că am luat-o cu mine în vacanţă din mai multe motive. Între timp, s-a îmbogăţit Floribunda...
În primul rînd, povestea se desfăşoară în Germania (ah, de ar putea vedea Nabokov noul rus care bîntuie oraşul, încălecînd statui, rîzînd gălăgios...). Apoi, mă interesa să am timp destul pentru a citi încet, cu mare atenţie, cartea scrisă într-o perioadă apropiată cu "Ochiul", tot de Nabokov, tot iniţial în rusă şi apoi tradusă împreună cu fiul în engleză.
Mă interesa extrem de tare traducerea în limba română - de urmărit grijuliu, pe cuvinte - fiindca şi "Camera..." este redată tot după varianta englezească, aşa cum încerc şi eu să traduc "Ochiul", cu nespusă plăcere şi tot atîta teamă, urmărind uneori fraza total schimbată faţă de versiunea rusă... Teama e domolită însă de lipsa oricărui contract. Plăcere pură. Carusel de cuvinte.

S-a întîmplat însă ceva cu totul neaşteptat. O premieră pentru mine. Deşi am drămuit cu grijă capitolele, cu pauze lungi de privit pe ferestre, cartea s-a terminat într-una din primele seri, pentru a fi luată de la capăt, chiar a doua zi în zori.
Plăcerea nu numai că a fost neştirbită, dar s-a multiplicat. Acţiune cunoscută? Da, dar se ivesc fire noi, care abia la a doua citire capătă sens, mişcă marionetele în dansuri complexe...
Margot, ţigăncuşa cea obraznică se dezvăluie şi mai fetiţă cu suflet de vampă, Albinus cu ochii lui albaştri larg deschişi îşi dezveleşte şi mai tare sufletul de copil, incapabil să renunţe la jucăria ucigătoare (întrebare: de ce Margot continuă să îi spună Albert?), Rex, artistul şmecher, nu mai presus în privinţa caracterului faţă de fetişcana berlineză pusă pe îmbogăţit, pare şi mai atroce... Fiecare gest, reluat, e îmbogăţit.

În fiecare zi mă pomeneam vorbind, chiar şi cu glas tare, ca şi cum aş fi derulat iar şi iar anumite scene dintr-un film şi le-aş fi lipit iar, cu mîna mea, deşi ele fuseseră lipite, desigur, de mîna atît de pricepută a scriitorului...
E o experienţă extrem de interesantă reluarea lecturii în stil "ţigară de la ţigară". Acasă, probabil n-aş fi făcut-o niciodată. O recomand, face bine sănătăţii.

18 comentarii:

Anonim spunea...

Da, îngerul e şi el închis pentru inventar! Celula e sordidă, dar celestă. Pereţii curg în rugăciuni şoptite.Inventarierea se face de afară, apropierea de un înger fiind periculoasă. Pe ferăstruică i se numără penele din aripile cam zmulse de fecioare cu orgasm divin. Aoreola e dată la recondiţionat, uneori bioenergia ei scade datorită păcatelor din preajmă, nenumărate. În treacăt fie zis, "împerecherea" cu un înger e o blasfemie pedepsită cu ploi de foc... (vezi Sodoma şi Gomora) Voi reveni, subiectul e infinit... Multumesc pentru ideea de-a-mi inventaria Îngerul personal. Sper sa nu am decît surpize plăcute.

Anonim spunea...

Adaug că lumina galbenă se potriveşte cu asupra de măsură. Scaldă întregul... zidul, aripile... într-o tînjeală de după amiază tîrzie, primejdioasă cumva... Akedia! ( de căutat dacă e scris corect!)

Veronica spunea...

Eu mulţumesc!
Da, chiar că nu m-am gîndit, inventarul se face din exterior. "Pe ferestruică i se numără..."
În Germania era invazie de îngeri de Crăciun. De la cei mai mici, pe tarabe, cîntînd la pian sau la ţiteră, cu aripi cît unghia de la degetul meu mic, pînă la unii mari ca acesta, oropsit după ferestre, abia vizibil într-un turn.
Oare pozîndu-l am contribuit la inventar? Oare i-am făcut bine sau rău?
Succes la inventarul personal! Aş putea îndrăzni să cer o pană cu rădăcina şubredă?

Anonim spunea...

Nu mai fă cu "Ochiul" că te iau golanii la benoclat! Bravo, ai măcar un viciu, fumezi "ţigară de la ţigară"... Păstrează chiştoacele, nu se ştie ce vremuri grele mai vin. Hahaha!

Veronica spunea...

Nu fumez! Hahaha!

Veronica spunea...

P.S. pentru hobbitul: Am o întreagă colecţie de fotografii cu îngeri. O să tot pun. Dar asta îmi place cel mai mult. Poate fiindcă nu era deloc la îndemînă. E ca şi cu văzutul miresmelor.

Anonim spunea...

Insist să nu mai faci cu "Ochiul"!Fă, Domniţă, cu altceva!

Veronica spunea...

Mă sperii!

Anonim spunea...

Super! O Domniţă speriată e beton!!!

Veronica spunea...

Beton armat si inarmat!
Mi-e dor de lumea cu pitici, acolo spaimele aveau alte culori.

Anonim spunea...

Uuuuuuuu! Sînt vînăt de invidie! Mă sprijin de-o aripioară de rechin şi fluier a pagubă!

Veronica spunea...

Piticul!!!
Acum chiar că sînt speriată: de cînd mi se îndeplinesc mie dorinţele?
Aripioare de rechin, uf, ce chin, ce chin, ce chin...

Anonim spunea...

Vorba proverbului:
Chinul dulce
Mult aduce!!!!

Veronica spunea...

"...la fetiţe şi băieţi... Moş Crăciun, Moş Crăciun..."
Tralala...

Anonim spunea...

Hm... Am citit, deşi sînt Pitic, că Anul Nou se mai cheamă şi Crăciunul Mic!!!! UUUUUUUUUUU!!! Am şi eu Crăciun!!!

Anonim spunea...

Ce bine, Piticule! Abia ce vine! Cred ca vei primi daruri piticoate, de citit cind stai in coate.

Anonim spunea...

Ei, parcă tu nu stai în coate!

Veronica spunea...

Darurile mici şi dese
bucuria de contese!

Stai pe burtică şi în coate cînd te uiţi la darurile mici, buburuze de pitici.