Pe "Teodosie cel mic", il incrucisez dintr-o data cu "Kafka pe malul marii".
Semnele de carte, ca spadele vechi. Sunt in mare intarziere...
Luata prin surprindere, Bufnita Kaliopi face ochii mari si mai mari, roteste capul cu 360 de grade si vede cum, patinand de pe un semn de carte pe altul, micutul Teodosie-i transformat in japonezul de 15 ani care calatoreste cu autocarul spre Takamatsu, in cautarea mamei si a sorei.
Bufnita se transforma convenabil in Tanarul numit Corbul.
Capsunile din buzunarul lui Teodosie iau forma unui sandvis cu gem de capsuni, primit de pustiul fugit de acasa, din mainile fetei abia intalnite. Ea ar putea fi Otilia. E satula de capsuni.
Pisicainele n-a aparut inca.
"Nu conteaza numele locului. Toaleta si masa. Lumini fluorescente si scaune de plastic. Cafea proasta. Sandvisuri cu gem de capsuni", spune fata, iar cerceii i se clatina.
Adoarme. La o curba, capul ii cade pe umarul baiatului.
"Ma uit in jos si ii zaresc breteaua de la sutien prin gulerul larg. E subtire, e crem. Imi imaginez materialul delicat de la capatul bretelei si sanii catifelati pe care ii acopera, sfarcurile rozalii care se infioara la atingerea degetelor mele"… "In acelasi moment, in mintea mea se infiripa o intrebare: daca e sora mea? Are cam aceeasi varsta"…
La intrebarea asta, cartile se pornesc a spune o alta poveste, despre baietelul singur la parinti, cel care cu ochi mari, permanent cercetand cotloane interzise, vesnic alintatul baietel al vesnic prea ingaduitoarei mame, isi surprinsese intr-o buna zi chiar mama intrebandu-se caraghios: "El e unicul meu baietel, dar sunt eu unica lui mama?".
Rationamentul, oglindit in sute de pagini inselator intersectate, se reia, uneori amuzant, alteori de-a dreptul dureros, cu sora, cu tatal, cu pisicainele, chiar si cu pasaroiul inchis in colivii de argint, in rol principal.
Ca merele muscate, cartile incepute stau teanc una peste alta, la marginea patului.
Fiecare e unica.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu